Complet diferit ca stil fata de celalalt "Lech" care a marcat istoria Poloniei (Walesa), presedintele Lech Kaczynski, care a murit sambata intr-un accident de avion, a chemat adesea pentru transformarea radicala a Poloniei postcomuniste, sustinand lustratia, justitia sociala si valorile morale.

Liderul care stia sa spuna "NU"

Daca in Polonia s-a bucurat de popularitate gratie politicilor sale conservatoare, pe scena internationala a devenit cunoscut - si intrucatva a fost controversat - pentru fermitatea pozitiilor sale, pentru faptul ca stia sa spuna "nu" atunci cand tocmai parea atins consensul. Chiar daca adesea a dat impresia de incapatanat, intotdeauna a fost manat de un singur scop - a servi cat mai bine interesele nationale ale Poloniei si a-i reda locul pe care il merita in Europa. In octombrie 2009, la ceremonia de semnare a noului tratat european, Kaczynski sublinia ca UE ramane o uniune de state-natiune suverane si trebuie sa ramana deschisa pentru noi membri, inclusiv pentru tarile din Balcani si Georgia, relateaza NewsIn.

Cunoscut pentru atitudinea sa anti-Rusia si pentru sprijinul puternic acordat planului antiracheta al administratiei Bush, Kaczynski a fost de acord in 2009 sa gazduiasca pe teritoriul polonez o mica baza de rachete Patriot americane, care sa poata anihila rachete cu raza scurta si medie de actiune.

Relatia sa cu premierul rus Vladimir Putin nu era in cei mai buni termeni, iar ceremoniile care ar fi urmat sa aiba loc sambata la Katyn aveau, cu atat mai mult, valoarea unei victorii, dar si a unei reconcilieri.

Un adevarat anticomunist

Lech Kaczynski s-a nascut la Varsovia in 18 iunie 1949. Tatal lui era inginer si servise in al Doilea Razboi Mondial. Era, de asemenea, veteran al Revoltei ghetoului de la Varsovia. Mama, care inca traieste, dar este bolnava, a fost filolog in Academia poloneza de Stiinte.

Lech Kaczynski si-a inceput cariera politica, urmandu-si fratele geaman, pe Jaroslaw, in timp ce studia dreptul la Universitatea din Varsovia, la sfarsitul anilor '60. In 1976 incepuse sa stranga fonduri pentru Comitetul de Aparare al Muncitorilor, care reprezenta drepturile muncitorilor polonezi, iar un an mai tarziu s-a alaturat sindicatelor libere. Beneficiind de cunostinte in dreptul muncii, Kaczynski s-a facut remarcat in randurile miscarii anticomuniste, iar in 1980 a devenit consilier al lui Walesa.

Chiar daca nu provenea din docurile de la Gdansk, Lech Kaczynski si-a antrenat abilitatile politice sub conducerea legendei poloneze cu care avea in comun prenumele, Lech Walesa. Kaczynski se alaturase Solidaritatii lui Walesa in anii '80 si a devenit un lider important al miscarii anticomuniste, facand si 11 luni de inchisoare pentru ca a desfasurat actiuni sindicale ilegale. Odata iesit din inchisoare si reintors la activitatile sindicatului, Lech si fratele sau geaman Jaroslaw au fost implicati in 1988 in negocierile dintre miscarea Solidaritatea si guvern.

Mai tarziu, in 1990, fratii Kaczynski - gemeni identici, care puteau fi deosebiti doar printr-o alunita pe care unul dintre ei o avea la baza nasului - au devenit forta motrice din spatele alegerii lui Walesa ca presedinte, la primele alegeri libere de dupa caderea comunismului in Europa de Est.

In ciuda faptului ca in 1991 nu a reusit sa ajunga presedintele Solidaritatii, Kaczynski a continuat sa fie activ implicat in politica. In martie 1991 a devenit ministru de stat insarcinat cu securitatea, iar ulterior a obtinut un loc de deputat.

Lech Kaczyński a fost si presedinte al Camerei Supreme de Control (Curtea de Conturi - n.r.) din februarie 1992 pana in mai 1995.

In anul 2000, a fost numit ministru al justitiei de actualul presedinte al Parlamentului European, Jerzy Buzek, pe atunci prim-ministru, si a devenit unul dintre cei mai populari politicieni ai Poloniei anticomuniste, facandu-se cunoscut pentru sustinerea luptei antircoruptie.

Cunoscut pentru vehementa

Insa in timp ce Walesa punea Polonia pe calea reconstructiei postcomuniste, fratii Kaczynski au intrat in dezacord cu acesta pe tema conducerii Solidaritatii si s-au trezit tinuti deoparte de principalele politici. Neobisnuiti cu un rol de duzina, fratii care deveneau celebri la 12 ani jucand rolurile principale in filmul "Cei doi care au furat Luna" au fondat in 2001 partidul Lege si Justitie (PiS), care punea accent pe valorile traditionale ale Bisericii Romano-Catolice. Aceasta a fost perioada in care s-a produs metamorfoza lui Lech de la tipul din culise la politicianul care nu se teme sa faca apel la sentimentele populiste.

In 2002 a devenit primar al Varsoviei, castigand detasat alegerile. Si-a inceput mandatul la Primarie declarand razboi coruptiei. Ca primar al capitalei, Kaczynski a luat de doua ori (in 2004 si 2005) controversata decizie de a interzice parada pentru drepturile homosexualilor. In consecinta, Polonia a fost condamnata la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Se pronunta, de asemenea, pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, iar viziunea sa de dreapta asupra multor probleme gasea rezonanta in multi polonezi, in special alegatori traditionalisti sau cei de la tara, asa ca Lech a obtinut in 2005 presedintia tarii mergand prin toata tara si spunand oamenilor ca au nevoie de un presedinte care sa le reprezinte interesele.

Dupa ce si-a asumat presedintia, nu a ezitat sa-si numeasca fratele in postul de premier, dorind sa nu fie oprit de nimic in ambitia sa de a realiza cu adevarat o reforma a statului. Complet diferiti de Walesa ca stil, dar si ca substanta, fratii Kaczynski au chemat la o transformare radicala a Poloniei postcomuniste - denumita si "A Treia Republica - intr-o "a Patra Republica", bazata pe justitie sociala si un stat puternic.

In discursul de investitura, Lech Kaczynski isi enunta cateva obiective pe care le-a urmarit, de altfel, de-a lungul presedintiei sale - cresterea solidaritatii sociale, justitie pentru cei care au fost vinovati sau afectati de crimele comuniste, lupta anticoruptie, siguranta in economie, dezvoltarea familiei.

In afacerile externe, Kaczynski spunea ca multe dintre problemele Poloniei sunt legate de lipsa securitatii energetice, iar aceasta problema trebuie rezolvata pentru a proteja interesele Poloniei. Isi propunea consolidarea legaturilor cu SUA, dezvoltarea relatiilor cu UE, imbunatatirea relatiilor cu Franta si Germania, dezvoltarea unui parteneriat strategic cu Ucraina si o mai mare cooperare cu statele baltice si Georgia. In 2008, dupa conflictul militar dintre Rusia si Georgia, Lech Kaczyński a pus la dispozitie site-ul Presedintiei poloneze pentru a raspandi informatiile portalurilor de internet georgiene blocate de Federatia Rusa.

In timpul vizitei de stat facute in Serbia in 2009, Kaczyński a spus ca guvernul polonez (condus de Donald Tusk) a decis, pe baza competentelor sale constitutionale, sa recunoasca independenta Kosovo, dar a subliniat ca el, ca presedinte al statului, nu este de acord cu aceasta decizie.

Kaczynski era casatorit cu Maria Kaczynska, de profesie economist, si ea decedata in accidentul de avion de sambata.

Cuplul prezidential lasa in urma o fata, Marta, nascuta in 1980, si doua nepoate.

[In ce conditii s-a prabusit avionul presedintelui Kaczynski?]


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.