Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a inceput o ancheta in cazul diplomatului Silviu Ionescu, a carui masina a fost implicata intr-un accident in Singapore, dupa ce MAE a facut un denunt penal pe numele acestuia, au declarat surse judiciare.

Aceleasi surse au precizat ca MAE a facut investigatii interne in legatura cu acest caz, in baza carora a intocmit un raport pe care l-a inaintat, odata cu denuntul penal, procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, relateaza NewsIn.

Procurorii Parchetului General vor ancheta circumstantele in care s-a produs accidentul din Singapore, urmand sa decida daca Silviu Ionescu este vinovat pentru acesta. Daca in Singapore Ionescu are imunitate, in Romania el nu beneficiaza de aceasta, astfel incat procurorii il pot ancheta fara sa fie nevoie sa ii ridice imunitatea. Ancheta demarata de autoritatile romane in cazul lui Silviu Ionescu este similara celei facute de autoritatile americane in cazul diplomatului care l-ar fi ucis pe Teo Peter intr-un accident rutier, au precizat surse judiciare. [O petitie online cere predarea diplomatului Silviu Ionescu autoritatilor din Singapore]

De asemenea, ancheta din Romania va fi facuta in colaborare cu autoritatile din Singapore, care vor trimite probele si marturiile stranse de la locul accidentului.

Ministerul de Externe a anuntat marti ca a cerut Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa investigheze accidentul in care a fost implicata o masina a reprezentantei diplomatice a Romaniei din Singapore si a decis rechemarea de la post a lui Silviu Ionescu. Ministerul precizeaza ca decizia a fost luata dupa verificarile interne derulate de MAE, in urma carora s-a constatat ca, "din punctul de vedere al prevederilor legale si al reglementarilor internationale, Ministerul Afacerilor Externe nu are nici competentele si nici mijloacele pentru a putea identifica autorul, cauza, si conditiile producerii accidentului, aceste aspecte tinand strict de procedura penala", se arata intr-un comunicat al institutiei.

Ministerul asigura ca "doreste clarificarea rapida a acestei situatii" si ca isi da tot concursul pentru elucidarea cazului, atat in relatia cu Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si cu autoritatile din Singapore, cu care se afla in contact permanent. "In tratarea acestei situatii, atat MAE roman, cat si autoritatile din Singapore aplica in totalitate prevederile Conventiei de la Viena privind relatiile diplomatice", mai precizeaza Ministerul de Externe.

Conducerea MAE a decis marti si rechemarea de la post a domnului Silviu Ionescu, insarcinat cu afaceri in Singapore, "pentru a sprijini derularea anchetei de catre organele judiciare". MAE mai anunta ca va continua verificarea interna pentru a vedea daca domnul Silviu Ionescu a respectat normele diplomatice, in contextul existentei unor relatari de presa legate de acesta.

Ministerul reaminteste in acest context ca articolul 31 al Conventiei de la Viena cu privire la relatiile diplomatice (18 aprilie 1961) prevede ca “agentul diplomatic se bucura de imunitatea de jurisdictie penala a statului acreditar” si ca "imunitatea de jurisdictie a agentului diplomatic in statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdictia statului acreditant”.

In consecinta, procedura penala intr-un caz in care este implicat un diplomat in tara in care este acreditat se deruleaza in statul din care provine acesta, subliniaza ministerul.

La 17 decembrie 2009, presa locala a scris ca o masina a Ambasadei Romaniei la Singapore a fost implicata intr-un accident pe un bulevard, trei persoane fiind lovite in doua intersectii diferite. Politia a spus ca masina a lovit prima data doi pietoni in jurul orei locale 03.00. Cei doi, in varsta de 30, respectiv 24 de ani, au fost raniti la cap si transportati la spital. Unul dintre ei a decedat ulterior la spital. Al treilea ranit, un tanar de 18 ani, a fost lovit la 100 de metri distanta de primele victime. In urma investigatiilor organelor de politie, autoturismul a fost gasit avariat, aproape de iesirea din Singapore.

Insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Singapore, Silviu Ionescu, a afirmat atunci ca a anuntat politia in legatura cu disparitia autoturismului marca Audi A6, in jurul orei locale 3.00. Cu toate acestea, presa locala a descoperit recent mai multi martori care indica faptul ca, totusi, ar exista dovezi ca oficialul roman s-ar fi aflat la volanul masinii in timpul accidentelor.

Silviu Ionescu a revenit in tara la trei zile dupa producerea accidentului, din motive medicale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.