Incantat de succesele sale diplomatice asupra Occidentului si de influenta pe care o are asupra Africii, liderul libian Muammar Gaddafi sarbatoreste marti cu mare fast 40 de ani de cand se afla la putere, ocazie de a invita la ceremonii mai multi sefi de stat si de guvern.
Pentru acest eveniment, principalele bulevarde din Tripoli au fost impodobite cu mii de becuri multicolore, iar pe zidurile cladirilor din capitala tarii au fost afisate sute de fotografii si sloganuri in cinstea lui Gaddafi. "Cinste tie, cel care ne aduci gloria!", scrie pe zidurile din Medina, relateaza NewsIn, citand AFP.

Aceste festivitati au loc dupa un rasunator dublu succes diplomatic al colonelului Gaddafi, care, la 20 august, a obtinut eliberarea libianului condamnat pe viata pentru atentatul de la Lockerbie, soldat cu 270 de morti in 1988, dar si scuzele Elvetiei pentru scandalul ce l-a avut in prim-plan in aceasta tara pe fiul sau Hannibal. Eliberarea lui Abdelbasset al-Megrahi de catre Scotia din motive medicale si primirea acestuia la Tripoli ca un erou au provocat indignare in Occident. Tripoli considera ca acesta era "un detinut politic" si a calificat eliberarea sa drept o "victorie". Eliberarea lui Megrahi a coincis cu o vizita-surpriza efectuata la Tripoli de catre presedintele elvetian Hans-Rudolf Merz, venit sa-si ceara scuze pentru arestarea, in iulie 2008, la Geneva a fiului sau lui Gaddafi, Hannibal.

Inainte de a sarbatori revolutia care l-a adus la putere la 1 septembrie 1969, colonelul Gaddafi a marcat duminica o alta victorie: prima aniversare a tratatului de prietenie incheiat cu Italia pentru a da uitarii trecutul colonial. O "prietenie" insotita de scuze din partea Guvernului de la Roma, dar mai ales de compensatii in valoare de cinci miliarde de dolari. Seful Consiliului italian, Silvio Berlusconi, a luat parte la evenimentul de duminica si a pus piatra de temelie la constructia unei autostrazi, dar, in shimb, Italia nu va avea niciun reprezentant la ceremoniile de marti.

Pentru sarbatorirea celor 40 de ani de putere, Gaddafi, asteptat in septembrie la New York la Adunarea Generala a Natiunilor Unite, nu s-a zgarcit la bani, pregatind o ceremonie demna de deschiderea unui Campionat Mondial de fotbal. Punctul culminant al festivitatilor va fi un spectacol de 90 de minute despre cei 40 de ani petrecuti de Gaddafi in fruntea tarii, care va avea loc la ora 21.00 GMT (24.00, ora Romaniei) in centrul capitalei Tripoli. In prezenta a 40 de lideri africani, printre care presedintele Sudanului, Omar al-Bechir, vizat de un mandat de arestare international, peste 800 de dansatori vor participa la acest spectacol, a carui ultima parte va fi consacrata Africii, pentru a marca cea de-a zecea aniversare a Uniunii Africane (UA).

Mai multe unitati militare africane si europene vor participa, de asemenea, la o parada militara prevazuta pentru ora 14.00 GMT (17.00, ora Romaniei) in Piata Verde, in timp ce 80 de avioane vor brazda cerul la Tripoli. Franta va participa la acest eveniment cu doua avioane de vanatoare Rafale si va fi, de asemenea, reprezentata la Festivalul International de muzica militara, programat intre 28 august si 4 septembrie la Tripoli. La festival va fi prezenta si fanfara britanica "The Burry Port Town Band", in ciuda protestelor vehemente ale Londrei dupa primirea triumfala rezervata lui Abdelbasset al-Megrahi.

O ceremonie demna de un Campionat Mondial

Imensa gradina aflata in apropiere de Piata Verde, din centrul capitalei Tripoli, a fost inchisa publicului. O scena imensa, cea mai mare din lume potrivit organizatorilor, a fost instalata aici pentru ceremonia care va sarbatori marti cu fast cea de-a 40-a aniversare de la revolutia libiana.

Artificii, dansuri si jeturi de apa sunt, cu precadere, ingredientele spectacolului conceput si pus in scena de Martin Arnaud. La 39 de ani, acest francez are deja in palmares ceremoniile de deschidere a Campionatului Mondial de fotbal organizat de Franta in 1998 si a Campionatului European din 2008, organizat in comun de Austria si Elvetia. "Va fi ca la deschiderea unui Campionat Mondial sau de Jocuri Olimpice. Grandoarea scenei spune tot", explica un membru al echipei de organizare. Pentru a realiza un astfel de spectacol, Libia nu s-a zgircit la bani. "Am folosit toata tehnologia disponibila in lume. Echipamentele sunt dintre cele mai sofisticate aflate pe piata. Pentru a proiecta tot ce se intampla pe scena, am luat intreg parcul european de ecrane LED (diode electroluminescente). Totul este acolo", a explicat Martin Arnaud.

Pe scena de 120 de metri latime si 22 de metri inaltime vor evolua dansatori, dar vor defila si cai si masini, spune regizorul spectacolului. O echipa de 1.000 de tehnicieni si dansatori, veniti in mare parte din Franta, sunt la dispozitia lui Arnaud pentru a pune in scena povestea Libiei din preistorie pana la cei 40 de ani care au urmat revolutiei din 1 septembrie 1969 ce l-a adus la putere pe colonelul Gaddafi. Ultima parte a spectacolului, in trei acte, va fi dedicata Africii, pentru a marca cea de-a 10-a aniversare a Uniunii Africane (UA), initiata in mare parte de colonelul Gaddafi si proclamata la 1 septembrie 1999 la Syrte, in Libia.

Colonelul Gaddafi, decanul de varsta al liderilor arabi si africani

Catalogat zeci de ani drept un sef de stat "terorist", presedintele libian Muammar Gaddafi, cel mai vechi lider arab si african, care sarbatoreste marti 40 de ani de cand e la putere, a devenit, de-a lungul anilor, un partener de neocolit pentru occidentali. Autoproclamat "rege al regilor din Africa", "Ghidul" se poate lauda mai nou cu un nou titlu: acela de decan de varsta al sefilor de stat africani, dupa moartea, la inceputul lunii iunie, a presedintelui gabonez Omar Bongo Ondimba.

Nascut, potrivit spuselor sale, in cortul unui beduin din desertul Syrte, in 1942, colonelul Gaddafi, fiul unui pastor din tribul Gaddafa, primeste o educatie religioasa riguroasa inainte de a intra in armata, in 1965. Avea 27 de ani la 1 septembrie 1969 cand, fara nicio varsare de sange, l-a inlaturat de la putere pe batranul rege Idriss. In 1977, proclama "Jamahiriya", definit ca un "stat al maselor", care guverneaza prin intermediul comitetelor populare alese. Isi atribuie titlul de "Ghid al revolutiei", iar puterea sa ramane intacta.

Stilul sau de viata, tinutele traditionale, modul ciudat de exercitare a puterii in aceasta imensa si bogata tara petroliera putin populata par deplasate pentru occidentali, dar si pentru arabi. In tinuta kaki, in uniforma militara acoperita cu aur sau in gandura, rochia beduinilor, lui Gaddafi ii place sa-si primeasca musafirii in cort, la Syrte sau in curtea cazarmei Bab El Azizia, din centrul capitalei Tripoli. Seducator, apreciaza compania feminina. Este inconjurat adesea de femei-bodyguard, "amazoanele" sale. Se hraneste frugal, in special cu lapte de camila.

Personaj teatral, liderul libian a devenit unic prin actiunile si declaratiile sale care au amuzat lumea, jignindu-i pe omologii sai arabi sau oferind teorii foarte personale despre istorie si oameni. In 1998, in timpul unui summit arab, a fost vazut purtand o manusa alba pe mana dreapta. A explicat ca astfel a dorit sa evite sa stranga "maini patate de sange". La urmatorul summit, se afla alaturi de fostul rege saudit Fahd. Fuma un trabuc si se intorcea ostentativ spre vecinul sau de fiecare data cand scotea fumul. Cartea sa verde, care a instituit "Jamahiriya", reprezinta singura solutie pentru omenire. Democratia nu poate fi decisa la urne. "Alegerile reprezinta o mascarada", sustinea el.

In anii 90, Gaddafi, slabit pe scena mondiala, deceptionat de partenerii sai arabi, isi indreapta atentia spre continentul negru si nu inceteaza sa pledeze pentru infiintarea "Statelor Unite ale Africii". Tratat zeci de ani ca un sef de stat "terorist", decide sa se impace cu Occidentul. In 2003, spre surprinderea intregii lumi, anunta desfiintarea programelor secrete de inarmare ale Libiei. Apoi, recunoaste responsabilitatea tarii sale in atentatele impotriva unui avion american deasupra Lockerbie, in Scotia (soldat cu 270 de morti in 1988) si impotriva unui avion francez in Niger (soldat cu 170 de morti in 1989) si le acorda despagubiri familiilor victimelor. Fostul paria da in sfarsit primele semne de deschidere fata de Occident. Gaddafi ii primeste in Libia pe liderii occidentali, in timp ce in strainatate i se intinde covorul rosu, cum a fost cazul la Paris, in 2007, si mai recent la Roma, in timpul unei vizite istorice.

Intarit de rezervele de petrol ale tarii, el a reusit in 2008 sa incheie socotelile din trecut cu Italia, obtinand scuze si despagubiri de la Roma pentru perioada coloniala. Mai recent, a ingenunchiat Elvetia, care i-a cerut scuze, la un an dupa ce fiul sau Hannibal a fost arestat la Geneva pentru violenta conjugala. Tot Muammar Gaddafi i-a oferit o primire triumfatoare lui Abdelbasset al-Megrahi, libianul condamnat pentru atentatul de la Lockerbie si eliberat de Scotia, provocand indignare la Washington si Londra.

Aniversarea revolutiei libiene ii pune in incurcatura pe europeni

Cea de-a 40-a aniversare de la sosirea la putere a lui Muammar Gaddafi a dezvaluit stanjeneala tarilor europene, dornice sa-si normalizeze relatiile cu un stat bogat in petrol, dar jenate sa se afiseze in apropierea unui fost paria al comunitatii internationale, informeaza AFP. Cu atat mai mult, festivitatile de marti se vor desfasura pe fondul polemicii, dupa protestele vehemente provocate de primirea triumfala a lui Ali Mohamed al-Megrahi, condamnat pentru atentatul de la Lockerbie (270 de morti) si eliberat de Scotia din motive medicale.

Cu cateva zile inainte de ceremonie, incertitudinea domnea inca in privinta participarii responsabililor occidentali, zvonurile, anunturile si dezmintirile urmand unele dupa altele. Astfel, Tripoli a anuntat ca presedintele francez Nicolas Sarkozy si presedintele si premierul rus, Dmitri Medvedev si Vladimir Putin, sunt asteptati la ceremonie. Dar cei numiti au dezmintit rapid. Acelasi lucru l-a facut si cuplul regal spaniol, a carui participare fusese anuntata de libieni. Seful diplomatiei spaniole Miguel Angel Moratinos va fi in schimb prezent in capitala Libiei, alaturi de presedintele venuzuelean Hugo Chavez, precum si de "40-50 de sefi de stat africani", dupa cum sustine Tripoli. Iar Elvetia, care, la randul sau, si-a cerut scuze pentru arestarea cu scandal a unuia dintre fiii lui Gaddafi anul trecut la Geneva, nutrind speranta ca va avea din nou acces pe piata libiana, nu a obtinut, in schimb, eliberarea a doi elvetieni retinuti de un an in Libia.




Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.