Ce a povestit un tânăr din Irpin, după ce a reușit să fugă
Serghei locuia până la începutul războiului în Irpin, un orășel liniștit de la periferia nord-vestică a Kievului, alături de partenera sa de viață și de cei trei copii ai lor. Aceștia au decis să fugă din țară trecând granița în România încă din primele zile de conflict. Bărbatul a oferit un interviu la "Exces de putere", unde a mărturisit că nimic nu mai este la fel și că trupele armate ruse au reușit să distrugă totul în calea lor.
"Pe data de 28 ne-am uitat pe Telegram şi am văzut întâmplător aceste imagini (cu locuinţa lor distrusă - n.red.). Noi iniţial nu am crezut şi nu am fi dorit să credem că aceasta este casa noastră. Dar pe urmă au venit confirmările vecinilor. Am sperat până în ultimul moment că totuşi casa noastră va rezista şi nu se va dărâma. Aproape o lună am trăit cu speranţa că nu se va întâmpla asa.
Foarte ciudat dar casa noastră nu se află în apropierea vreunui serviciu militar. Lângă blocul nostru era o altă clădire cu trei etaje. Şi această clădire a fost bombardată şi distrusă", a povestit el, potrivit antena3.ro.
La început, Serghei nu era sigur nici de faptul că vrea să plece, nici de faptul că vrea să rămână, dar când a înțeles cât de mare era pericolul a știut ce este de făcut.
"Am fost treziţi de un zgomot foarte puternic, de o explozie. M-am apropiat de soţia mea şi i-am spus să se trezească că e război. Am început să ne panicăm, să ne adunăm lucruri, apoi am încercat să o liniştesc şi pe ea dar şi pe copii. Am deschis Telegram şi televizorul, erau ştiri că la noi a început războiul. Era întuneric, m-am uitat pe străzi şi erau blocaje. Toţi alergau să plece undeva.
Am decis să aşteptăm un pic, poate va trece. Apoi am făcut cumpărături, am umplut cada cu apa. Am mers la magazin dar deja erau nişte cozi kilometrice acolo, oamenii încercau să cumpere diverse. Ne-am întors acasă, a fost o perioadă liniştită pe străzi, dar au început din nou bombardamentele. Băiatul mijlociu s-a bucurat că a văzut avioane, dar l-am luat rapid din camera lui să nu cadă ceva peste noi.
Citeste si:Dana Roba, mărturisiri cutremurătoare. Make-up artista, din nou pe...
Am stat până seara într-o frică imensă, neştiind ce să facem. Am găsit apoi o camera unde am considerat că este mai puţin riscant să înoptăm, o cameră fără ferestre. Aceasta era baia. Ne-am luat plapuma, pernele, apă şi mâncare şi am încercat să adormim. Toată noaptea s-au auzit zgomote. Spre dimineaţă am decis să merg să-mi alimentez maşina, dar era coadă şi benzinăria era închisă. Am aşteptat o ora şi jumătate, apoi am văzut că apar soldaţii noştri. Au închis podul spre Kiev şi l-au distrus. Am înţeles atunci că este posibil să nu mai ieşim din oraş. Am pus în maşina tot ce am considerat util şi am plecat. Presimţirea că ne părăsim casa pentru totdeauna nu a fost. Nu ne-am luat prea multe lucruri. Am sperat că peste câteva zile ne vom întoarce. Am mers la un alt pod care duce spre Kiev, apoi am aflat că mai există un alt drum. Am mers pe acel drum, era o distanţă de 5 minute pe care am parcurs-o în aproximativ 3 ore.
Citeste si:Anca Serea, declarații despre felul în care a ales să își educe...
Pe acest drum ne era foarte frică. Erau foarte multe tancuri şi au trecut pe lângă noi. Au fost multe bombardamente şi ne rugam să rămânem în viaţă. Copiii noştri se îmbrăţişau şi plângeau", a mai povestit el, potrivit sursei citate.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Italienii vor să limiteze numărul de turiști în ariile sale naturale: ce...
Sursa: wall-street.ro