Ciolacu cere desființarea unor instituții după cazul Căminelor Groazei
Joi, la începutul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că solicită desființarea unor instituții și suspendarea din funcție a unor șefi în urma cazului cu azilele de bătrâni.
Oficialul spune că în urma controalelor au fost depistate o serie de nereguli, centre fără autorizație care funcționau chiar dacă avea probleme grave.
„Sunt județele unde s-au găsit centre fără autorizație, centre care funcționau clandestin, toate sub ochii funcționarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată. Din punctul meu de vedere este inadmisibil acest lucru", a spus Ciolacu.
Liderul PSD susține că cele mai multe cazuri au fost depistate în Arad, Giurgiu, Constanța, Maramureș, Hunedoara, Teleorman, Vrancea și București, în special în Sectorul 1 din Bucureşti.
"Solicit noului Ministru al Muncii ca toți șefii agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din aceste județe, plus șeful agenției municipale București să fie urgent suspendați in funcție până la finalizarea anchetelor disciplinare", a afirmat Ciolacu.
Ciolacu acuză Inspecția Muncii că nu și-a făcut datoria
Premierul este revoltat de cele întâmplate și spune că Inspecția Muncii nu și-a făcut datoria. Acesta a cerut desființarea unor instituții, dar și suspendarea din funcție a unor șefi.
"Am descoperit că este o problemă uriașă și cu munca la negru. Câteodată erau condiții de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce privește condițiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecția Muncii nu și-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luați aceeași măsură în cazul șefului acestei instituții. Părerea mea e că trebuie să fim mult mai curajoși și să începem să desființăm instituții cu totul, care și-au dovedit incapacitatea de a face față cerințelor", a adăugat acesta.
Un nou azil al groazei, descoperit în Mureș. Bolnavii erau ținuți...
Totodată, premierul Ciolacu a solicitat președinților de consiliu județeni din județele menționate să înceapă să schimbe "toți acești directori din funcții".
„Este evident că nu și-au făcut treaba și datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânșii vor răspunde în fața românilor care i-au ales. De asemenea, domnul secretar de stat Bogdan Despescu a anunțat că a dispus deja controalele la inspectoratele județene de poliție din Arad, Maramureș, Hunedoara, Teleorman, Vrancea și la nivelul Poliției Capitalei. Sunt ferm convins că demiterile și demisiile sunt necesare, dar nu rezolvă decât o parte a problemei, de aceea urmează cealaltă parte esențială: modificarea legislației privind acreditarea, monitorizarea și controlul acestor centre".
Plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în 2 zile. Marcel...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro