Un nou azil al groazei, aflat în județul Mureș, scoate la iveală neregulile din sistemul românesc. Mai multe persoane bolnave, tineri și bătrâni, erau ținuți în condiții inumane, în beci. Cu o zi înainte, autoritățile au vizitat centrul pentru control, însă spun că nu au găsit nimic neobișnuit.

Mureș: Noul azil al groazei, bolnavi ținuți în beci

Mai multe persoane cu probleme de sănătate trăiau în condiții greu de conceput, într-un subsol insalubru, în centrul din Bărdești. Oamenii au fost găsiți murdari, subnutriți și confuzi.

Descoperirea a fost făcută de reprezentanții unui ONG, în urma unui control neanunțat. „Poarta era închisă cu un lanţ gros şi cu un lacăt. Am solicitat deschiderea porţii. Ne-a fost permis accesul în interior”, a declarat Georgiana Pascu - Centrului de Resurse Juridice.

Acolo au fost găsiți 20 de beneficiari ai centrului, care la prima vedere păreau îngrijiți corespunzător. Însă descoperirea următoare este greu de descris. La subsol, unde se afla spălătoria, în spatele unei perdele de plastic, se aflau mai multe persoane, toate cu dizabilități, lipsite de vlagă și grijă.

„Persoanele acestea zăceau pur şi simplu pe saltele murdare de urină, fecale, sânge, iar o tânără se afla într-o stare gravă de malnutriţie. Era piele şi os şi era acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă”, a declarat Georgiana Pascu - Centrului de Resurse Juridice.

În total, în centru se aflau 30 de persoane, peste limita pentru care centrul primise aprobarea de funcţionare. Pacienții găsiți în beci ar fi fost aduși la Mureș din mai multe centre din țară, unii dintre ei din Capitală, spun surse pentru Observator.

În acte, în schimb, niciunul nu figura ca fiind internat acolo. Iar pe lângă condițiile greu de imaginat în care trăiau, beneficiarii erau tratați ca niște animale. Câțiva dintre ei aveau urme proaspete de legături la mâini și picioare.

Citeste si:
Trei persoane au murit după ce au căzut într-o fosă septică, în...
Trei persoane au murit după...

„La doi dintre aceştia am putut vedea urme proaspete de legături. I-am întrebat ce s-a întâmplat, de faţă cu poliţia şi au confirmat că au fost legaţi recent de conducerea acestui centru, de mâini şi de picioare”, a declarat Georgiana Pascu - Centrului de Resurse Juridice.

O adevărată desfăşurare de forţe a avut loc la centru imediat după ce a fost alertată poliția. Chiar și autoritățile locale au venit să evalueze situația. „Am găsit acolo 5 beneficiari in subsolul clădirii ţinuţi într-adevăr în condiţii improprii”, a declarat Cristian Răduţ, director executiv AJPIS Mureş.

„Au fost găsiţi trei într-o încăpere la subsolul incintei şi doi într-o altă încăpere în lateral”, a declarat Nicolae Florin Pălăşan - Subprefect Mureş.

Citeste si:
Mureș: Accident cu 20 de mașini implicate pe E60
Mureș: Accident cu 20 de...

„Condiţiile igienico-sanitare erau deplorabile. Nu erau pentru a îndeplini condiţii corespunzătoare de autorizat”, a declarat reprezentantul DSP.

„Imaginati-vă cât de crunt este să fii închis, mutat dintr-un loc in altul şi să te trezeşti lipsit de apărare în subsolul unei clădiri ca aceasta”, a declarat Georgiana Pascu - Centrului de Resurse Juridice.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Iulie 2023 - 10 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.