Curtea Constituţională din Columbia a autorizat sinuciderea asistată pentru persoanele cu boli grave sau incurabile, sub supravegherea unui medic, o premieră în America Latină, potrivit unei hotărâri transmise joi AFP.

Sinuciderea asistată medical, adoptată în Columbia

"Medicul care ajută o persoană aflată în chinul unei suferinţe intense sau a unei boli grave şi care decide în mod liber să dispună de propria viaţă acţionează în cadrul constituţional", a decis Curtea Constituţională.

Cu şase voturi pentru şi trei împotrivă, Curtea a abrogat astfel un articol din codul penal care pedepsea de la 12 la 36 de luni de închisoare orice persoană care acorda ajutor pentru sinucidere şi "împiedica un medic să acorde ajutorul necesar unei persoane care, aflate în exerciţiul autonomiei personale, alegea (...) să moară cu demnitate".

Columbia, unde eutanasia este deja legală din 1997, devine astfel prima ţară din America Latină care a autorizat sinuciderea asistată pentru pacienţii care suferă de o boală gravă sau incurabilă: pacientul îşi poate administra singur un produs letal, sub supravegherea unui medic care nu mai riscă acum nicio pedeapsă.

"Medicul este cel care dispune de cele mai bune instrumente tehnice, ştiinţifice şi etice pentru a garanta protejarea demnităţii umane în această procedură", a mai spus instanţa.

"Progresele ştiinţei trebuie folosite într-un mod altruist şi solidar faţă de cei care se află într-o stare de sănătate extremă şi care doresc o moarte demnă", a conchis ea.

Diferenţa dintre eutanasie şi sinucidere asistată

Potrivit Fundaţiei Columbiene pentru Dreptul la Moarte cu Demnitate (DMD), diferenţa dintre eutanasie şi sinucidere asistată "constă în esenţă în persoana care administrează medicamentul letal".

"În cazul eutanasiei, personalul sanitar este cel care administrează medicamentul care provoacă moartea, iar în cazul sinuciderii asistate, pacientul este cel care îşi administrează singur medicamentul pe care i l-a dat altcineva", a explicat ONG-ul internaţional.

Citeste si:
O vulpe a mușcat 9 persoane la Capitoliul SUA. Printre ele, un...
O vulpe a provocat emoții la...

Cu toate acestea, legislaţia columbiană continuă să pedepsească cu până la 9 ani de închisoare pe "oricine incită sau ajută" să pună capăt vieţii unei persoane aflate în "suferinţă intensă" din cauza unei vătămări corporale sau a unei boli.

În urma deciziei Curţii Constituţionale, sinuciderea asistată, în prezenţa unui medic şi când sunt îndeplinite condiţii stricte, încetează să mai fie o infracţiune, a declarat la un post de radio local avocatul Lucas Correa, de la Laboratorul de Drepturi Economice, Sociale şi Culturale (Desclab), iniţiatorul acestui proces care a condus la decizia instanţei, potrivit AGERPRES.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Mai 2022 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.