În cursul zilei de astăzi, liderii formațiunii G7 vor discuta despre Ucraina și situația conflictului armat lansat de Rusia în 24 februarie. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le cere liderilor G7 să ofere statului ucrainean mai multe arme după atacurile din ultima perioadă.

​​​​​​Zelenski cere arme de la liderii G7 pentru a putea ține piept Rusiei

Volodimir Zelenski solicită formațiunii G7 să ofere de urgență Ucrainei arme pentru a se putea apăra de atacurile rușilor. În ultima perioadă, atacurile forțelor armate ruse asupra teritoriului Ucrainean s-au intensificat.

Președintele american Joe Biden împreună cu alți lideri ai Grupului celor șapte vor avea o întâlnire în care vor discuta despre soluții pentru apărarea și sprijinul Ucrainei. De asemenea, liderii îl vor asculta și pe președintele Zelenski, care menționează că acum prioritatea sa numărul 1 sunt sistemele de apărare aeriană. Luni dimineață, rachetele aeriene rusești au lovit instalații de generare a energiei electrice, dar și parcuri, obiective turistice, care au fost lăsate fără curent.

În urma atacului aerian, cel puțin 19 persoane au murit și 105 au fost rănite. Președintele Vladimir Putin a încadrat acest atac drept represalii pentru bombardarea podului Kerci, pod ce leagă Crimeea de Rusia. Kievul nu a recunoscut în mod oficial că ar fi bombardat podul, numit de liderul de la Kremlin drept un „act terorist”. În urma exploziei de pe pod, cel puțin trei persoane au decedat, iar părți considerabile din pod au fost distruse, circulația rutieră fiind îngreunată pentru o perioadă de timp.

Noi lovituri au fost raportate în Ucraina

Autoritățile ucrainene au înregistrat mai multe atacuri în cursul zilei de marți, dintre care una asupra orașului Zaporojie din sud-estul țării, unde a decedat cel puțin o persoană.

Vom face totul pentru a ne întări forțele armate. Vom face câmpul de luptă mai dureros pentru inamic”, a declarat Zelenski după loviturile produse în Ucraina.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

Cel puțin 301 localități din regiunile Kiev, Lviv, Sumî, Ternopil și Khmelnytsky au rămas marți dimineață fără electricitate. Din cauza penelor de curent, Ucraina a decis să întrerupă exporturile de electricitate către Moldova, țară vecină și Uniunea Europeană, în condițiile în care țările deja se confruntă cu scumpirea prețurilor la energia electrică.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Octombrie 2022 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.