Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Alexandra Chivu 13 Sep. 2022
Autoritățile promit că șoferii vor scăpa de birocrație, în caz de mici accidente în trafic. În prezent, se lucrează la o aplicație concepută tocmai pentru constatările amiabile. Platforma, care deja există în alte state, ar urma să funcționeze și în România din data de 15 octombrie.
Social scris de Alexandra Chivu 10 May. 2022
Românii pot completa, singuri, online, sau la centre special deschise în acest sens, formularul oficial. Recensământul 2022 este o acțiune care se desfășoară în toate țările Uniunii Europene și care, din cauza pandemiei, a fost amânată cu un an. Aproape două luni au trecut de când autoritățile au dat „start”, iar acum procesul se apropie de final. Data limită este 15 mai, astfel că oamenii au dat năvală pe platforma recensamantromania.ro, speriaţi şi de situaţii în care se poate ajunge chiar la amendă, după 15 mai.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 20 Dec. 2021
Guvernul a aprobat formularul de localizare a pasagerilor, „Paqssenger Locator Form” (PLF), în urmă cu patru zile, iar de azi e obligatoriu la intrarea în România. Documentul se poate completa doar online și amenzile sunt uriașe.
Social 25 Mar. 2020
De acum, ai la dispoziție și o platformă online unde poți completa declarația pe proprie răspundere sau adeverința permanentă.