Alex Bodi, fost soț al Biancăi Drăgușanu, a ajuns din nou în spatele gratiilor, după câteva luni în care s-a bucurat de libertate. Afaceristul era cercetat sub control judiciar într-un dosar de proxenetism. El nu s-a prezentat la unele dintre termenele de judecată, astfel că măsura a fost preschimbată în arest preventiv.

Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, arestat preventiv după ce a încălcat condițiile controlului judiciar

„E adevărat ce se întâmplă. Mă îndrept acum către autorități, care mă așteaptă la mine acasă. Nu sunt arestat dintr-un anumit motiv, din faptul că am făcut eu anumite chestii sau că au apărut acuzații noi, martori noi. Nu s-a întâmplat nimic de genul”, a spus Alex Bodi pe Instagram.

Curtea de Apel Craiova a decis arestarea bărbatului după ce a încălcat controlul judiciar prin neprezentarea la procesul în care este acuzat de trafic de persoane. Hotărârea a fost luată la cererea procurorilor DIICOT.

Afaceristul este cercetat din 2019 într-un dosar care vizează fapte grave: proxenetism și trafic de persoane. De pe urma acestor infracțiuni și-ar fi făcut avere, acuză procurorii. După ce a petrecut câteva zile în spatele gratiilor, Alex Bodi a fost plasat în arest la domiciliu la vila sa din Tunari care valorează aproape un milion de euro.

În luna ianuarie a acestui an, bărbatul a primit o măsură și mai blândă: control judiciar. Problema este că la ultimul termen nu a mai reușit să ajungă, după cum a explicat chiar el în spațiul online.

„Singurul motiv pentru care s-a dispus arestarea mea preventivă a fost faptul că eu nu m-am prezentat la un anumit termen, din motive medicale, justificat, bineînțeles. Cu adeverință medicală de la doctor, cu starea mea de sănătate, hârtie oficială că trebuie să stau 4-5 zile în repaus”, a completat omul de afaceri.

Totuși, instanța a considerat că Alex Bodi nu e un om corect, respinzând documentația ca fiind neconformă și trimițându-l înapoi în închisoare.

Cercetările au început din 2015

Atunci, DIICOT s-a sesizat că, sub coordonarea lui Constantin Adrian Tâmplaru, aflat în Penitenciarul Craiova, s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism.

Citeste si:
Stenograme în dosarul de la DNA al familiei Pițurcă. Fostul...
Stenograme în dosarul de la...

Și alți deținuți au aderat la această grupare, care au început să racoleze fete prin intermediul internetului prin metoda „Loverboy”. Tinerele erau făcute să creadă că aveau o relație amoroasă și că vor avea un viitor comun, apoi erau trimise în țări din Europa, unde erau constrânse să se prostitueze.

„Membrii grupării îl încunoştinţau (n.red. - pe Adrian Tâmplaru) cu privire la tinerele pe care le recrutau şi locurile în care le transportau şi adăposteau, solicitându-i aprobarea pentru acţiunile lor; media neînţelegerile dintre membrii grupării şi îi îndruma cu privire la activitatea infracţională; colecta «taxe de protecţie»), căruia membrii grupării i se adresau cu apelativul „naşu”, iar acesta le zicea «fini», s-au pus bazele unei grupări infracţionale (autointitulată «familia»/«frăţia adevărată»/«familia) specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar în şantaj (consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie)“, se arată în rechizitoriu.

Citeste si:
Ana Morodan, primele declarații după ce a fost prinsă conducând...
Ana Morodan, primele...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Octombrie 2021 - 08 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.