Stefan Luchian, filmul regizat de Nicolae Margineanu, in 1981, a fost singurul film romanesc in care unul dintre protagonisti a fost insusi tabloul original pictat de Luchian.
Astazi, lucrarea este estimata la peste 150.000 de mii de euro si va fi scoasa la licitatie joi, 29 aprilie.

Colectionarul Tiberiu Puica, proprietarul tabloului si unul dintre cei mai mari colectionari ai lucrarilor lui Luchian, a imprumutat lucrarea originala “Maci” pentru realizarea filmului despre viata pictorului Stefan Luchian. Pentru a fi cat mai aproape de tabloul sau, colectionarul a facut chiar figuratie in filmul lui Nicolae Margineanu.

Unde a fost tabloul inainte de a intra in colectia lui Tiberiu Puica, nimeni nu stie. “Un motiv este ca, in timpul regimului socialist, pedigree-ul nu era motiv de recomandare ci motiv de pericol. Operele proveneau, ca si regula, din colectiile familiilor boieresti, industriasilor scoliti in strainatate, cu gust si pricepere pentru frumos. Atare proveninenta, cand era stiuta, adica opera nu era achizitionata dintr-un talcioc ori din putinele consignatii ale vremii, era trecuta sub tacere, incat era uitata.” - explica Tudor Octavian, jurnalist si colectionar cunoscut.

Colectia Tiberiu Puica a suferit prefaceri in perioada comunista, una dintre lucrari ajungand in anii '80, prin intermediul „Gospodariei de Partid”, in posesia lui Nicolae Ceausescu, cu ocazia zilei sale de nastere, in schimbul unei sume impresionante de bani si a unui Renault 16.

De la intrarea sa in colectia lui Tiberiu Puica, pictura „Maci” a participat la numeroase expozitii in tara si in strainatate, a fost catalogata in mai multe albume si cataloage de arta, iar criticii si istoricii de arta au facut referire la ea in scrierile dedicate operei lui Luchian. Cu 7 participari la expozitii internationale si ale 3 la expozitii desfasurate in tara, Pictura „Maci” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Stefan Luchian.

Astazi, urmasii colectionarului, au hotarat scoaterea la licitatie a picturii, ultima si cea mai draga care le-a ramas din colectia de Luchieni; celelalte au luat drumul muzeelor.

Citeste si:
Art Safari a deschis Muzeul secret din inima Bucureștiului
Art Safari a deschis Muzeul...

Stefan Luchian este unul dintre cei mai importanti pictori romani. Luchian si-a concentrat toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos in interesul pentru flori. Tocmai de aceea "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatica a sentimentului, acea lumina interioara, acea simplitate grava care fac din multe dintre ele, cum sunt si Macii , adevarate capodopere.

Valorosul tablou va putea fi admirat de catre iubitorii de arta intre 24 si 29 aprilie 2010 la Grand Hotel Continental, inainte de licitatia care va avea loc pe data de 29 aprilie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.