„Cine se dispensează de rugăciune pierde ajutorul lui Dumnezeu şi mintea lui rămâne întunecată, iar viaţa lui este o permanentă rătăcire”, a spus părintele Arsenie Boca. Rugăciunea, așadar, este cheia Raiului. Ea deschide porțile harului divin, căci cel care vorbește sincer cu Dumnezeu ajunge mai tare ca moartea, iar sufletul lui devine nemuritor. În definitiv, important este să trimitem gânduri bune către Dumnezeu pentru semenii noștri, în special pentru cei dragi. Noi ți-am pregătit rugăciunea copiilor pentru părinți, care le va aduce liniște și bine celor care ți-au dat viață.

Rugăciunea copiilor pentru părinți

Rugăciunea copiilor pentru părinți 1:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și ver­deața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bună­voia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă, mult-în­durate Doamne, peste sufletul meu cel slab și umilit care se închină Ție, bunătatea și darul Tău, și iubire și milă peste părinții mei, peste mai-marii mei și peste toți cei care se os­tenesc pentru mine și care m-au aju­tat vreodată cu sfatul și bunătatea lor.

Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile și ajutorul cel venit de la Tine și revărsat asupra lor prin rugăciunile și prin dra­gostea mea fiască. Îți vorbește, Pă­rinte, inima mea de fiu (fiică), și știu că Tu cunoști lăuntrul nostru și că nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor celor pentru care Te rog; dăruiește-mi, Doamne, înțelep­ciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri și nici în bu­curie, învățătura Ta, cum că „binecu­vân­tările părinților întăresc casele fiilor”, și iarăși: „Cunună bă­trânilor sunt fiii lor și fală fiilor sunt părinții lor”.

Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Îm­pă­rate și bunule Părinte, întărește-mă să cresc înaintea feței lor cu temerea de Tine și cu rușinea de oameni, pentru ca, prin curățirea de orice rău, prin îm­pli­nirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat și prin setea de orice virtute, viața mea să fie spre mân­tui­rea mea și a lor. Că Tu ești Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor”, și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste cape­tele lor și i-ai binecuvântat. În­suți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie pă­rinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvâr­șind numai ce este bun și plăcut Ție, că bine­cu­vân­tat ești în vecii vecilor. Amin.”

Citeste si:
Monica Bârlădeanu, despre minunile pe care le-a trăit rugându-se la...
Monica Bârlădeanu, despre...

Rugăciunea copiilor pentru părinți 2:

„Dumnezeule, rugandu-ma Tie pentru tatal meu si pentru mama mea, implinesc una din cele mai sfinte datorinte, pe care Tu ai pus-o asupra mea si anume:sa-i cinstesc si sa-i iubesc din tot sufletul meu si din toata inima mea. Cea dintai din indatiririle mele catre ei este de a ma ruga Tie totdeauna pentru sanatatea si bucuria lor, a ma supune si a-i ajuta din toate puterile mele. O, Dumnezeule atotputernic, care binecuvintezi pe fii pentru parintii lor si adesea in dreapta Ta maine ii pedepsesti pentru greselile lor, primeste umila mea multumita pentru binefacerile pe care le reversi neincetat asupra lor. Trimite-le, Preabunule, si-n viitor binecuvantarile Tale si le iarta lor greselile pe care, ca niste oameni, le vor fi facut.

Tu poruncesti sa cinstesc in ei puterea Ta si sa le fiu recunoscator si multumitor pentru viata pe care mi-ai dat-o prin ei si pentru toate ingrijirile ce au avut si au pentru mine. Ajuta-mi dar sa urmez poruncile Tale sfinte, sa le fiu supus, ascultator si sa nu fac nimic care sa-i amarasca si sa-i intristeze. Rasplateste-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine pentru dragostea si ingrijirea neadormita pe care totdeauna o au pentru mine. Apara-i de toate nenorocirile si intristarile. Da-le viata lunga, fericita, linistita si cu buna intelegere. Fa-i partasi binecuvantarii Sfintilor Tai. Inmulteste-le roadele ostenelilor lor. Fa sa prisoseaca peste ei binefacerile Tale si sa sporeasca intru tot binele si intru indestulare, ca sa te binecuvantam in toate zilele vietii noastre. AMIN.”

Citeste si:
Ianis Hagi și Elena, un Crăciun special. Au devenit soț și soție:...
Ianis Hagi și Elena, un...

Cea mai simplă rugăciune

Iată una dintre cele mai simple rugăciuni, dar puternic aducătoare de sănătate și noroc, pe care oricine ar trebui să o cunoască:

„Doamne, Dumnezeul nostru, cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat lui suflarea de viaţă şi binecuvântându-l ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi naşterea de fii, cu multa umilinţă rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverşi Harul Tau şi să Te milostiveşti şi asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i Doamne pe ei de înţelepciune şi pricepere. Apără-i de toate cursele vrajmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi ca totdeauna să fie călăuzele şi povăţuitorii lor spre toate faptele cele bune, ca să Te poata laudă şi preaslăvi în veci. Amin!”

Citeste si:
Claudia Pătrășcanu, dată afară cu copiii din casa fostului soț:...
Claudia Pătrășcanu, dată...

Alte rugăciuni simple pe care le pot spune copiii

Tatăl nostru

Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Slava si puterea
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.

Îngerașul

Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Si ma-nvata sa fac bine!

Eu sunt mic - tu fa-ma mare;
Eu sunt slab - tu fa-ma tare;
In tot locul ma-nsoteste
Si de rele ma fereste!

Doamne, ingerasul Tau
Fie pazitorul meu
Sa ma apere mereu
De ispita celui rau!

Doamne, ingerul ce-mi dai
M-ajute s-ajung in rai:
Mantuirea s-o primesc
Langa Tine, Domn Ceresc!

Citeste si:
Lauda de sine nu miroase a bine. Gabriela Cristea și Tavi Clonda,...
Lauda de sine nu miroase a...

Amin!

Crezul

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor
Şi viata veacului ce va să fie.
Amin.

Rugăciune de seară pentru copii

Doamne, e timpul de dormit
Doamne, e timpul de dormit
Să-mi odihnesc capul obosit
Mă rog la Ține înainte de culcare
Să ne ghidezi drept pe fiecare
Doamne, Te rog binecuvântează-mi mama
Pe toți copiii tăi, toți de-o seamă
Apoi și pe tati, desigur, știi bine,
El zice că sunt cadoul lui de la Ține

Doamne, e timpul de dormit
Îți mulțumesc pentru tot ce am primit
Și-ți mulțumesc pentru încă o zi
De joacă, alergat și întâmplări hazlii

Doamne, e timpul să mă culc
Dar înainte, vreau să-ți mărturisesc,
Îți mulțumesc pentru binecuvântare,
Și Te iubesc!

Rugăciunea care face minuni pentru copii atunci când o rostesc mamele

O rugăciune rostită din suflet de către o mamă poate face adevărate minuni pentru copiii ei. Iată o rugăciune pe care o poți rosti de câte ori simți nevoia, dar în special în momentele mai puțin bune.

„Părinţii trebuie să se roage neîncetat pentru copii, pentru ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să le dea sănătate, noroc, înţelepciune şi să-i păzească pe ei de vrajmaşii văzuţi şi nevăzuţi”, explică teologii.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta. Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale.

Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile. Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe.

Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită. Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.”, potrivit doxologia.ro.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Iunie 2022 - 01 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.