Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de caniculă valabilă miercuri şi joi în 16 judeţe şi Bucureşti, respectiv un Cod galben de vreme instabilă, ce vizează 22 de judeţe până joi dimineaţa.
Conform meteorologilor, în zilele de 4 şi 5 august, în sudul şi sud-estul ţării, disconfortul termic se va accentua şi local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Miercuri (4 august) temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar joi (5 august) între 34 şi 39 de grade. În acelaşi timp, minimele termice, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.
Judeţele vizate de primul Cod galben sunt: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Bucureşti.
De asemenea, în perioada 4 august, ora 12:00 - 5 august, ora 06:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din 22 de judeţe. Astfel, în intervalul menţionat, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei şi local la munte şi în Dobrogea vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25 - 45 l/mp.
Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.
Codul galben de vreme instabilă vizează judeţele: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Totodată, în intervalul 5 august, ora 12:00 - 7 august, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de instabilitate atmosferică accentuată, care va fi valabilă începând dinspre sud-vest şi, ulterior, în cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi pe intervale scurte sau prin acumulare 20 - 40 l/mp şi, izolat, 50 - 60 l/mp.
Cum să rămâi cu mintea la muncă atunci când afară e vreme de plajă
ANM precizează că va actualiza alertele meteorologice în dimineaţa zilei de joi, 5 august. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro