Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat informarea meteo şi a instituit Cod galben de vijelii pe parcursul zilei de joi în Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania, precum şi în zonele de munte, iar până duminică în toată ţara vor fi perioade de instabilitate atmosferică, în intervale scurte de timp cantităţile de apă putând să depăşească 40 l/mp.
Atenționare ANM: averse și vijelii în toată țara
Potrivit ANM, în intervalul 10 iunie, ora 12:00 - 13 iunie, ora 23:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (10, 11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde toate regiunile.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 - 50 l/mp.De asemenea, pe parcursul zilei de joi, 10 iunie, între orele 12:00 - 23:00, în Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi izolat 40 l/mp. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Finanțare de 31,4 milioane euro de la OTP Bank România pentru Nusco Imobiliara
Sursa: futurebanking.ro
-
Indra Mihăilă, PepsiCo: Circa 95% din necesarul materiei prime provine din...
Sursa: retail.ro
-
Admitere poliție 2024: Ce probe trebuie să dai ca să iei examenul la poliție
Sursa: wall-street.ro