Un preot a ales să oficieze un botez inedit, astfel că s-a ajutat de un pistol cu apă pentru a păstra distanțarea socială față de cel mic și față de familie.

Pandemia de coronavirus a schimbat o mulțime dintre obiceiurile pe care le aveam, mai ales pe cele legate de apropierea fizică dintre persoane. Botezul este unul din momentele în care contactul social între preot și copil este inevitabil și necesar.

Sau cel puțin era inevitabil și necesar până acum. Având în vedere că au apărut regulile și îndrumările cu privire la distanțarea socială, unii preoți au ales să se reorienteze. Poate cel mai interesant caz este cel al unui preot catolic din Tennessee.

Părintele Steve spune că imaginea, devenită virală în doar câteva zile, este un cadru special creat, la rugămintea părinților. ”Familia a cerut o astfel de fotografie, inspirată de alte imagini similare de pe internet”, spune acesta, care a fost de acord să ia parte la acest cadru, deoarece i s-a părut amuzant.

De asemenea, apa din pistolul cu apă nu era apă sfințită, iar pistolul era îndreptat, de fapt, spre tatăl copilului.

Preoții, distanțarea socială și pistoalele cu apă

Preotul din Tennessee nu este primul care folosește un pistol cu apă în timpul unei slujbe. Preotul Timothy Pelc, în vârstă de 70 de ani, din Detroit, a găsit o metodă inedită prin care să își binecuvânteze enoriașii în ziua de Paște: acesta s-a folosit de un pistol cu apă sfințită cu care i-a stropit pe oameni prin geamurile mașinilor.

Preotul romano-catolic a vrut să mențină distanțarea socială, dar, în același timp, a vrut să respecte și tradiția sfințirii coșurilor de Paște, așa că s-a folosit de un pistol de jucărie, plin cu apă sfințită.


Despre autor:


Ultima actualizare: 27 Mai 2020 - 12 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.