Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul doi mondial, a castigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, sambata, dupa ce a invins-o dramatic in finala pe kazaha Elena Ribakina, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-5).

Halep (28 ani) a castigat pentru a doua oara titlul la Dubai, dupa ce s-a impus si in 2015, acesta fiind al 20-lea al carierei.

Romanca, principala favorita, a invins-o pe campioana en titre de la Bucuresti la capatul unui meci de mare lupta care a durat doua ore si 27 de minute.

La fel ca in optimi si sferturi, Halep a reusit sa se impuna dupa ce a pierdut primul set. In actul inaugural, cele doua jucatoare si-au facut serviciul de doua ori, dupa care Ribakina (20 ani, 19 WTA) a izbutit sa faca break, iar apoi s-a desprins la 5-2, castigand cu 6-3.

Halep a jucat mai bine in actul secund si a castigat contra serviciului in ghemul patru, iar apoi a facut 4-1. Ribakina a redus din diferenta (4-2), iar apoi, pe servicii mai slabe ale romancei, a reusit un break ''alb'', apropiindu-se la 4-3. Ghemul cu numarul opt a fost unul dramatic, lung de peste zece minute, la capatul sau Halep reusind un nou break, la a patra sa sansa, dupa ce kazaha a avut doua oportunitati de 4-4. Halep s-a impus cu 6-3 si a restabilit egalitatea la seturi.

In decisiv, Ribakina a facut break la 2-1, iar apoi si l-a consolidat (3-1 pentru kazaha), dar Halep nu a renuntat la lupta si a reusit un contra-break. Cele doua au mers cap la cap pana la 5-5, cand Halep a izbutit un nou break (6-5). Fostul lider mondial nu a reusit sa incheie conturile, avand servicii destul de modeste, iar meciul a ajuns in tiebreak (6-6).

Pana la 3-3 s-a mers cu serviciul, apoi Ribakina a reusit un mini-break (3-4), Halep l-a recuperat, dar a fost condusa cu 5-4. Campioana de la Wimbledon a castigat apoi trei puncte la rand si meciul.

Halep a incheiat meciul cu 3 asi si 5 duble greseli, in timp ce Ribakina a avut 2 asi si 5 duble greseli. Romanca a avut un procentaj mai bun la primul serviciu (72%-68%), si ceva mai slab la al doilea (35%-37%). Simona a avut mai putine mingi direct castigatoare, 28-30, dar si mai putine erori neprovocate, 23-25, iar la total, avantajul a fost de partea jucatoarei noastre, 113-106.

Citeste si:
Ashleigh Barty, viața după tenis: fostul lider mondial a devenit...
Ashleigh Barty, viața după...

Singura confruntare anterioara dintre cele doua a avut loc in toamna anului trecut, in optimi la Wuhan, incheindu-se cu abandonul Simonei Halep la 5-4 pentru Ribakina.

Anul trecut, Halep s-a oprit in sferturile de finala, invinsa de elvetianca Belinda Bencic.

Pentru titlul de la Dubai, Halep va primi 696.860 de dolari si 470 de puncte WTA, iar Ribakina va fi recompensata cu 372.200 dolari si 305 puncte WTA..

Halep, la prima sa finala dupa titlul cucerit anul trecut la Wimbledon si a 37-a din cariera, a ajuns la 20 de turnee castigate: Simona a cucerit primele sale titluri in 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova si Sofia, in 2014 (2) s-a impus la Doha si Bucuresti, in 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai si Indian Wells, au urmat alte trei titluri in 2016, la Madrid, Bucuresti si Montreal, in 2017 a castigat doar la Madrid, in 2018 a obtinut titluri la Shenzhen, Roland Garros si Montreal, anul trecut a castigat la Wimbledon, iar acum la Dubai.

Citeste si:
Lord of the Dance revine în România în cadrul turneului aniversar...
Lord of the Dance revine în...

Halep are si 17 finale pierdute, in 2010 si 2011 la Fes (Maroc), in 2012 la Bruxelles, in 2014 la Madrid, Roland Garros si Turneul Campioanelor, in 2015 la Toronto si Cincinnati, in 2017 a pierdut nu mai putin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati si Beijing, in 2018 a pierdut la Australian Open, Roma si Cincinnati, iar in 2019 la Doha si Madrid.

Simona Halep s-a retras din turneul WTA de la Doha, care are loc saptamana viitoare, informeaza Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.