Eugen Aidoiu a fost cel care a câștigat titlul de campion național, plecând acasă cu premiul cel mare. Acum, organizatorii pregătesc ediția a II-a, iar mizele sunt pe măsură.
21-22 noiembrie 2026, Sala Floreasca
Turneul Național de Table Ediția a II-a va avea loc pe 21-22 noiembrie 2026, la Sala Floreasca din București. Evenimentul fusese anunțat inițial pentru 12-13 iulie, în Piața George Enescu, însă organizatorii au decis să mute competiția în toamnă, pentru a oferi participanților și publicului o experiență cât mai bună.
„Prima ediție a fost un real succes. Cu experiența acumulată, ne dorim ca ediția a II-a să fie una memorabilă", spun reprezentanții Bazar Production, compania organizatoare cu 25 de ani de experiență în producția de evenimente la nivel național și internațional.
Premiile ediției cu numărul II
Locul 1 - 6.000 de euro
Locul 2 - Excursie la Barcelona pentru două persoane (în valoare de 1000 de euro)
Locul 3 - Bere Amstel pentru un an întreg
Locurile 4-8 - Premii de consolare din partea partenerilor
Cum funcționează competiția
Turneul se desfășoară în sistem eliminatoriu, cu maximum 512 participanți. Fiecare rundă este decisă în formatul 2 din 3 partide, același format aplicându-se de la fazele preliminare până în semifinale, finala mică și finala mare.
O partidă se câștigă la 3 linii. Un marț, situația în care adversarul nu scoate nicio piesă de pe tablă valorează 2 linii. Jucătorii avansează în faza următoare după ce câștigă două partide.
Cine poate participa
Competiția este deschisă tuturor pasionaților de table cu vârsta de minimum 16 ani, atât din România, cât și din străinătate. Taxa de participare este de 250 lei + taxe, iar detalii despre înscriere găsiți pe bilete.ro.
Turneul Național de Table București 2025: Mize Mari și Atmosferă de...
Acces spectatori
Sala Floreasca este deschisă și pentru cei care vor să trăiască atmosfera fără să se așeze la masă. Biletele pentru spectatori vor fi puse în vânzare cu câteva săptămâni înainte de eveniment și vor putea fi achiziționate și direct la intrarea în sală, în zilele competiției.
Ai mână bună? Înscrie-te la Turneul Național de Table!
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Roata se întoarce: Zodii care vor primi o veste de la cineva din trecutul lor...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care...
Sursa: kudika.ro