Mâncarea din spitale e la limita subzistenței. Ministrul Sănătății asigură că va găsi soluții
Iahnie de fasole, cârnați și carne de porc, supă de legume cu fidea și tocăniță de ciuperci la diabet, cu carne de porc. Astfel arată o masă de prânz pentru bolnavii internați la Institutul Marius Nasta din București. Dar e tot mai greu ca pacienții să primească un meniu decent în ultima vreme.
„Ne descurcăm foarte rău, preţurile au crescut dramatic din toamnă până acum. Dacă în Septembrie - octombrie achiziționam uleiul cu 6 lei, acum trebuie să-l luăm cu 11 lei, orezul a crescut de la 4,4 la 8 lei. Zahărul de la 3,5 a crescut la 6,5”, a declarat Daniela Trandafir, director de îngrijiri Marius Nasta.
Meniul unei paciente de la Spitalul Universitar din București
Trei felii de pâine, dintre care două cu puțin gem, un cub de unt și un triunghi de brânză topită. Acesta este meniul pe care l-a primit o femeie internată la Spitalul Universitar din București.
„Aşa au fost aproape toate porţiile. Multe porţii jalnice. Pentru o femeie lăuză, care trebuie să facă lapte să-i dea la copil. Nu ştiu cât lapte poţi să produci din trei felii de pâine cu o lingură de gem şi un pic de unt”, a povestit pacienta.
Întrebați de jurnaliștii de la Observator, reprezentanții spitalului nu au vrut să comenteze imaginile cu micul dejun apărute în spațiul public, dar au transmis că mâncarea pacienților este pregătită în bucătăria spitalului Universitar, iar meniurile sunt supervizate de un medic nutriționist. Experții spun că bolnavii din unitățile medicale au nevoie de hrană consistentă pentru a se reface mai rapid.
„Pâinea albă, gem şi un ceai, ăsta este un meniu la limita subzistenţei. La micul dejun ne putem aştepta să primească ouă care sunt surse bogate de proteină de bună calitate sau lactate cum ar fi brânză, iaurt, cereale cu lapte sau legume în combinaţie cu o sursă de proteină”, a explicat nutriționistul Șerban Damian.
Citeste si:27 de români morți de gripă. Simptomele virusului
![]()
„Împărţirea corectă a acestor nutrienţi într-o zi se face în felul următor: 55-60% din totalul alimentaţiei trabuie format din carbohidraţi/ glucide pe care le obţinem din pâine, cartofi, orez, paste făinoase sau fructe. 15-20% din total să fie format din proteine.
50% de origine animală din carne, ou, lapte, brânză şi de origine vegetală pe care le mai putem obţine din ciuperci, din fasole boabe, din mazăre. 20% care trebuie obţinut din lipide, adică din grăsimi, vorbim de grăsimi sănătoase, din ou, din brânzeturi, lactate”, a declarat Oana Parliteanu, medic diabet-nutriție Marius Nasta.
Promisiunile ministrului Sănătății
„O să generăm şi controale în spitale dar ştiţi cum este, suntem destul de limitaţi din punct de vedere al capacităţii de a controla atâtea spitale. Degeaba dai o mâncare care este poate bună, dacă este pusă neglijent în farfurie. Evaluăm posbilitatea de a mai majora această sumă”, a afirmat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Citeste si:Sebastian Dobrincu, nevoit să se opereze de urgență la picior:...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Dan Avram, BT: „Clienții se așteaptă ca onboardingul să fie rapid, ca...
Sursa: futurebanking.ro
-
Fiica lui Nosfe a simțit că tatăl ei a murit. Mădălina Crețan, mărturisiri...
Sursa: kudika.ro
-
Uitați-vă bine la el! El este venerabilul Jindai Sakura, cel mai bătrân copac...
Sursa: garbo.ro
-
Studiu: Drogurile și alcoolul nu încurajează creativitatea consumatorilor
Sursa: wall-street.ro