România cumpără sisteme portabile de rachete antiaeriene în valoare de aproape 700 de milioane de euro. Este decizia Ministerului Apărării Naționale (MApN), după ce ucrainenii au făcut ravagii cu astfel de arme pe front. 

România cumpără lansatoare portabile de rachete cu 700 de milioane de euro

Este vorba despre lansatoare portabile de rachete similare cu cele de tipul Stinger sau Javelin cu care MApN a decis să doteze forțele armate. Ucrainenii au distrus cu ajutorul lor, în cinci luni de război, peste o mie de elicoptere, blindate și tancuri rusești.

Ministerul Apărării a lansat o licitaţie pentru achiziţia a 231 de sisteme portabile de rachete antiaeriene de rază scurtă. Sunt lansatoare de umăr cu proiectile ghidate, care au nevoie doar de un om pentru manevrare și care funcționează cu o singură lovitură, adică lansezi, arunci și te ascunzi.

În specificaţii sunt şi echipamente auxiliare cum ar fi rachete de testare, sisteme pentru antrenament, staţii mobile pentru verificări, echipamente de mentenanţă sau materiale didactice. Lansatoarele vor ajunge la Forțele Terestre, Navale, Aeriene și la Comandamentul pentru Operații Speciale, iar contractul are o valoare totală de 677 de milioane de euro.

Cele mai cunoscute sisteme portabile de rachete antiaeriene care ar putea fi ofertate sunt Stingerul american, Mistral, RBS 70 sau Piorun-ul polonez. Ofertele au termen final de depunere până la sfârșitul lunii septembrie și durata contractului este de șapte ani.

Armata română a testat în premieră sistemul lansator de rachete HIMARS, la malul Mării Negre

Armata a testat, în premieră, în luna iunie a acestui an, sistemul Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - HIMARS. Exercițiul militar a avut loc în intervalul 8 - 10 iunie, la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia.

„La Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană «General Ion Bungescu», din Capu Midia, au avut loc în premieră, în perioada 8-10 iunie, trageri cu sistemul HIMARS intrat în înzestrarea Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice «Alexandru Ioan Cuza» în anul 2021. Tragerile au avut loc în marja exercițiilor «Unirea 22» și «Viforul 22», desfășurate de structuri din cadrul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice «Alexandru Ioan Cuza» în baza unui scenariu fictiv, care au avut ca scop exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor pentru asigurarea sprijinului prin foc al unei grupări de forțe care desfășoară operația de apărare a litoralului.

Citeste si:
Rușii sunt îngroziți de cum arată podul Kerci din Crimeea: „Este...
Rușii sunt îngroziți de cum...

Achiziționarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea «Capabilității de sprijin de foc indirect» aferentă programului de înzestrare «Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare» - HIMARS.

Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul NATO. Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, acţionează, pentru îndeplinirea misiunilor, independent sau integrat cu celelalte sisteme.

Citeste si:
De ce ar trebui să iei în considerare să cumperi din timp cadourile...
De ce ar trebui să iei în...

Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale. Sistemul HIMARS și-a dovedit maturitatea operațională în conflicte reale, fiind testat pe timpul operațiilor militare”, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.