„Când începe școala în anul școlar 2022 - 2023?” - este întrebarea de pe buzele tuturor părinților, mai ales luând seama vâltoarea în care s-a aflat educația în ultimii ani, din cauza pandemiei de COVID-19. Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 5 septembrie 2022, conform structurii anului școlar 2022 - 2023, publicată în Monitorul Oficial. Anul școlar 2022 - 2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt precum cel actual, în privința numărului de zile de școală. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în intervalul 27 februarie - 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, iar unitățile de învățământ vor decide când anume vor avea loc aceste două perioade.

Structura anului școlar 2022 - 2023. Școala începe în 5 septembrie

Comparativ cu anii trecuți, toți elevii vor avea vacanță în perioada 22 - 30 octombrie 2022. Anterior, pauză de o săptămână aveau doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie - noiembrie.

Trebuie menționat că organizarea anului școlar 2022 - 2023 nu mai conține cuvântul semestru, dar apare în ordinul de ministru expresia „modul de învățare”. Conform structurii publicate în Monitorul Oficial, există 5 astfel de module, fragmentate cu 5 vacanțe.

Totodată, este pentru prima dată când este menționată în ordinul de ministru din acest an, pentru anul școlar 2022 - 2023, și data de terminare a vacanței de vară, anume 3 septembrie 2023, cât și data de început a cursurilor pentru viitorul an școlar, adică 4 septembrie 2023.

Anul școlar 2022 - 2023 este structurat astfel:


  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

  • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

  • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

  • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;

  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

  • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

  • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Citeste si:
Profesorii amenință cu greva generală din cauza salariilor
Profesorii amenință cu greva...

Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:


  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;

  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;

  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;

  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare

Citeste si:
Prognoza meteo pentru iarna 2022-2023. Nu sunt excluse fenomene...
Prognoza meteo pentru iarna...

An școlar 2022-2023. Cum se vor calcula mediile elevilor. Tezele și testele vor fi înlocuite

Decizia luată de Sorin Cîmpeanu pentru toți elevii din România, începând cu anul școlar 2022-2023: o singură medie și cel puțin două note pentru tot anul. „Va fi o medie la finalul fiecărui an şcolar. Evaluările se fac la început şi final de an şcolar. Fiecare profesor adaptează evaluarea din fiecare an şcolar.

Profesorul este liber să gândească în funcţie de interesul elevului şi disciplină, nu dau eu lecţii profesorilor cum să facă evaluarea", a declarat Sorin Cîmpeanu.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde”

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie - 16 iunie, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea acestor programe nu se planifică în același interval de cursuri.

Citeste si:
Protest în școala unde predă Amalia Bellantoni. Părinții nu o vor...
Protest în școala unde predă...

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

„Școala altfel”

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

Citeste si:
Marius Elisei nu a fost alături de fiica sa în prima zi de școală....
Marius Elisei nu a fost...

Cum a fost reglementată săptămâna „Școala Altfel” în ordinele de ministru din ultimii cinci ani școlari:


  1. Programul „Școala Altfel” s-a desfășurat în perioada 5 octombrie 2020 - 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a cărora planificare s-a aflat la decizia unității de învățământ.

  2. Programul național „Școala Altfel” s-a desfășurat pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar 2020 - 2021 în intervalul 7 octombrie - 29 mai, pe baza unei planificări la decizia școlilor.

  3. Programul „Școala Altfel”, cu o durată de 5 zile consecutive în timpul anului școlar, s-a derulat în perioada 2 octombrie 2017 - 31 mai 2018, pe baza unei planificări ce a rămas la hotărârea școlilor.

Ultima dată când Programul „Școala altfel” a fost organizată în același timp în școli a fost în anul școlar 2015-2016. Motivul pentru care s-a trecut la o variantă în care organizarea acestui program a fost lăsată la latitudinea școlilor este aglomerația uriașă pe care o provoacă în mediile urbane și imposibilitatea de a acomoda toate clasele de la toate unitățile școlare la vizite la muzee și alte astfel de activități într-o singură săptămână.

Programul „Săptămâna verde”

Anul școlar 2022-2023 vine cu schimbări majore pentru elevi. Aceștia vor avea în calendar o „Săptămănă Verde", în care vor învăța totul despre natură și despre schimbările climatice. „Săptămâna verde” se aseamănă cu „Școala Altfel”, iar elevii vor putea pleca din bănci pentru a explora natura.

„Săptămâna verde” va fi o săptămână la alegerea școlilor, în perioada 19 aprilie - 16 iunie 2023. Demersul este o urmare a unui acord între Ministerul Educației și Ministerul Mediului, care și-a propus ca elevii să știe mai multe despre bunele practici privind protecția mediului.

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Robert Avram, este de acord cu o astfel de săptămână în școlile din România. „Avem nevoie de astfel de săptămâni tematice pentru subiecte atât de importante, precum schimbările climatice și elemente care țin de ecologie în sine. Din păcate, astfel de aspecte în școlile din România sunt promovate foarte puțin. În condițiile în care vedem câte efecte nefaste au schimbările climatice în toată lumea", a declarat Robert Avram.

„Astfel de săptămâni care au ca temă principală un anumit subiect reprezintă modalitățile prin care putem implementa elemente de învățare axate pe practică decât pe teorie, ceea ce e un lucru foarte benefic, pentru că se pot învăța mult mai bine anumite elemente dacă pun în practică ceea ce învață la școală", a adăugat Robert Avram.

În raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile" se vorbește chiar despre recompensarea profesorilor care se vor implica în acest program. Elevii vor avea o platformă web dedicată, manuale digitale și kituri de măsurare a poluanților în atmosferă. Profesorii vor fi și ei formați.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Septembrie 2022 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.