Social 10 Mai 2022 08:34 de Alexandra Chivu
A trecut o lună de când au fost anunțate schimbările din noul an școlar, iar părinții, elevii și chiar profesorii sunt și acum nedumeriți în privința modificărilor. Evaluarea învățăceilor era, de pildă, una dintre marile necunoscute. Ministrul Educației a spus, luni dimineață, că în loc de teste și teze, elevii pot fi evaluați inclusiv verbal.

An școlar 2022-2023. Cum se vor calcula mediile elevilor. Tezele și testele vor fi înlocuite

Decizia luată de Sorin Cîmpeanu pentru toți elevii din România, începând cu anul școlar 2022-2023: o singură medie și cel puțin două note pentru tot anul.

„Va fi o medie la finalul fiecărui an şcolar. Evaluările se fac la început şi final de an şcolar. Fiecare profesor adaptează evaluarea din fiecare an şcolar. Profesorul este liber să gândească în funcţie de interesul elevului şi disciplină, nu dau eu lecţii profesorilor cum să facă evaluarea", a declarat Sorin Cîmpeanu.

Pâna la finalul lunii mai, elevii și părinții, împreună cu inspectoratele școlare din toată țara, trebuie să decidă și când vor să aibă vacanța din luna februarie. Este vorba despre o perioadă flexibilă în acea lună din anul viitor, astfel că elevii și părinții sunt nevoiți să aleagă dacă vor vacanță în a doua, a treia sau a patra săptămână a lunii februarie.

„O altă schimbare, o noutate, cerută de mediul socio-economic, şi pe care am agreat-o, am susţinut-o şi face parte din structura anului şcolar, este aceea a unei vacanţe mobile în luna februarie.

În funcţie de judeţ, fiecare inspectorat şcolar judeţean, prin consultarea cu elevii, profesorii şi părinţii, va decide dacă vacanţa din luna februarie va fi poziţionată în a doua săptămână a lunii, a treia sau a patra săptămână a lunii februarie.

„Deci, lăsăm libertatea de alegere, având la final un efect de uniformizare a presiunii - dacă vreţi, pe cei care oferă oportunităţi pentru sporturi de iarnă, pe reţeaua hotelieră, (...) având numai şi numai avantaje", declara Sorin Cîmpeanu luna trecută.

Mai mult, 5 module alternate cu 5 vacanțe, rămân în continuare valabile plus începutul anului școlar mai devreme, în data de 5 septembrie. Ministrul a declarat în luna aprilie că structura noului an şcolar 2022-2023, cu cinci perioade de învăţare şi cinci perioade de vacanţă, se practică deja în 24 de state europene şi a menţionat că modificarea adusă în România respectă principiile pedagogiei moderne. Tot pentru anul viitor se lucrează și la noul curiculuum și noua programă. Până la finalul acestei luni vor veni și veștile oficiale.

Citeste si:
Profesorii amenință cu greva generală din cauza salariilor
Profesorii amenință cu greva...

Structura Anului Şcolar 2022 - 2023

Noua structură a anului școlar 2022-2023 a fost publicată în Monitorul Oficial. Elevii vor avea module de învățare de 6-7-8 săptămâni, alternate cu vacanțe scurte, confom declarațiilor de presă susținute la finalul ședinței de Guvern. Semnestrele vor fi înlocuite cu cinci module de învățare, iar tezele cu două evaluări naționale la începutul și finalul anului școlar.

Primul modul din septembrie-octombrie se va încheia cu o vacanță de toamnă. Al doilea se va derula până la vacanța de Crăciun, care va avea trei săptămâni. O vacanță în plus apare, de asemenea, în luna februarie. Modulele trei și patru se vor desfășura până în aprilie, iar ultima secțiune de cursuri după sărbătorile pascale, care va dura până la vacanța de vară.

Citeste si:
Teama de cutremur mută elevii din școlile lor. Autoritățile au...
Teama de cutremur mută elevii...


  • 5 septembrie - 21 octombrie - MODULUL 1

  • 22 octombrie - 30 octombrie - vacanţă de toamnă

  • 31 octombrie - 22 decembrie - MODULUL 2

  • 23 decembrie - 8 ianuarie - vacanţă de Crăciun

  • 9 ianuarie - 7 aprilie - MODULELE 3 şi 4 (cu o săptămână de vacanţă între 6 şi 24 februarie, la alegerea fiecărui inspectorat)

  • 8 aprilie - 23 aprilie - vacanţa de Paşte

  • 24 aprilie - 16 iunie - MODULUL 5


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Iunie 2022 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.