În România există peste 6.500 de școli în momentul de față, iar acestea sunt generatoare de poluare prin activitatea lor, fie că vorbim de consumul de energie electrică sau folosirea hârtiei. Totuși, școlile pot fi mai sustenabile dacă ar dori.

 

Înlocuirea hârtiei cu cea reciclată, digitalizarea acolo unde este posibil sau promovarea unor campanii de refolosire ar putea fi câteva dintre metodele prin care școlile ar putea reduce din impactul pe care-l au asupra mediului.

Iată doar câteva metode prin care școala poate fi mai sustenabilă:

Investește în produse sustenabile

Școlile ar putea să promoveze folosirea de produse sustenabile. În primul rând ar trebui să se uite la consumabile, cum ar fi hârtia, care se folosește pe scară largă și care ar trebui să fie un produs sustenabil precum hârtia de copiator reciclată. Aceasta se produce din materiale reciclate 100% și nu se folosesc nici înălbitori optici.

Practic, prin alegerea unor soluții precum hârtia reciclată, consum de lemn este de 100% ori mai mic, iar pentru procesul de producție a acesteia se folosește cu 70% mai puțină energie și cu 83% mai puțină apă. Deși pare un gest mic, toate produsele din hârtie din școală ar trebui reciclate, iar cataloagele ar trebui să fie digitalizate.

Folosește produse de curățenie mai verzi

O școală cumpără produse de igienă și de curățenie în mod constant, iar acesta este un mod indirect prin care o instituție de învățământ poate deveni mai sustenabilă. Dacă școlile ar apela la detergenți eco, care conțin surfactanți regenerabili pe bază de plante, precum trestia de zahăr sau porumbul, iar ambalajul este 100% reciclabil, atunci se reduce amprenta de carbon a unei școli și pe termen lung impactul general este mai mic.

Susține reciclarea prin campanii

Unul dintre obiceiurile sănătoase care pot fi promovate în rândul elevilor și al familiilor acestora ar fi reciclarea. Fie că vorbim de caiete și manuale, fie că vorbim de produse de plastic sau haine.

Astfel, în mod constant, o școală ar trebui să se alăture unor campanii de consum responsabil și reciclare sau să organizeze adevărate maratoane cu elevii. Aceștia ar putea aduce la școală caiete vechi, manuale și lucruri care pot fi reciclate, iar instituțiile de învățământ pot face colaborări cu firme sau ONG-uri care le pot prelua pentru a le refolosi.

Citeste si:
În ce mod opțiunile sustenabile adaugă valoare proprietății tale
În ce mod opțiunile...

Oferă premii pentru idei sustenabile de la elevi

Unul dintre cele mai bune concepte din lumea afacerilor este cel de gamificare. Acesta se folosește pe scară largă de către companiile de jocuri, de exemplu, dar și în alte domenii gamificarea a devenit o metodă prin care să creezi implicare în rândul oamenilor. Practic, o practică simplă poate fi transformată într-un joc unde cei care participă să fie motivați.

Gamificarea pentru sustenabilitate în școală poate fi făcută sub forma unor concursuri. Fie că vorbim de premii pentru cine reciclează mai mult, fie că vorbim de concursuri de idei pentru metode ca școala să fie mai sustenabilă venită chiar de la elevi. Aceștia au o minte creativă dezvoltată și au tot interesul de a trăi pe o planetă mai bună în viitor, pe care o pot crea chiar ei în spațiul școlii.

Citeste si:
Profesorii amenință cu greva generală din cauza salariilor
Profesorii amenință cu greva...

Eficiență energetică smart

În momentul de față variațiunea de produse smart care pot economisi energie este foarte mare și ele pot fi folosite inclusiv în școli, acolo unde există un consum de energie foarte mare, dar de multe ori aparatura este învechită și nu este prietenoasă cu mediul. O școală poate apela în primul rând la termostate inteligente, la becuri smart care să nu fie incandescente, dar și la folosirea ideii de mai sus, bazată pe concursuri între clase, în funcție de care clasă consumă energie electrică într-un mod mai eficient.

Conform studiilor realizate, becurile smart care nu sunt incandescente consumă cu până la 75% mai puțină energie electrică față de un bec obișnuit. Iar dacă vorbim de becuri care pot fi setate în intensitate, atunci acest procent devine și mai bun.

Citeste si:
Teama de cutremur mută elevii din școlile lor. Autoritățile au...
Teama de cutremur mută elevii...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Martie 2022 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.