O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 216.000 doze de vaccin pediatric pentru grupa de vârstă 5-11 ani şi 871.650 doze destinate populaţiei eligibile 12+, va sosi luni şi marţi în ţară, a anunţat duminică Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Noi doze de vaccin Pfizer vor ajunge în România

Potrivit sursei citate, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni şi marţi pe aeroporturile din Cluj şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, mai arată CNCAV.

Dozele vor fi distribuite la următoarele centre:

  • Centrul Naţional de Stocare Bucureşti - 96.000 doze pediatrice şi 117.000 doze destinate populaţiei eligibile 12+;
  • Centrul Regional de Depozitare Braşov - 24.000 doze pediatrice şi 163.800 doze destinate populaţiei eligibile 12+;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanţa - 24.000 doze pediatrice şi 140.400 doze destinate populaţiei eligibile 12+;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj - 24.000 doze pediatrice şi 163.800 doze destinate populaţiei eligibile 12+;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova - 24.000 doze pediatrice şi 134.550 doze destinate populaţiei eligibile 12+;
  • Centrul Regional de Depozitare Iaşi - 12.000 doze pediatrice şi 93.600 doze destinate populaţiei eligibile 12+;
  • Centrul Regional de Depozitare Timişoara - 12.000 doze pediatrice şi 58.500 doze destinate populaţiei eligibile 12+.

Vaccinarea copiilor a început pe 26 ianuarie

Procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani a început la data de 26 ianuarie, iar până la acest moment, ţara noastră a recepţionat de la compania Pfizer 114.000 doze de vaccin pediatric, din care 3.829 au fost utilizate, mai precizează sursa citată. Pentru imunizarea populaţiei eligibile 12+ au fost recepţionate 17.983.049 doze, din care 12.557.314 au fost utilizate.

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani se poate realiza prin programare doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali sau fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

Duminică, la nivel naţional sunt active 230 cabinete de vaccinare pediatrice, cu 347 fluxuri.

Care este schema de vaccinare în cazul copiilor

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile, administrarea fiecărei doze efectuându-se intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Pfizer a dat în judecată România
Pfizer a dat în judecată...

"Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reuneşte experţi la nivel european. În urma finalizării evaluării datelor ştiinţifice a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidităţi şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV-2", mai menţionează CNCAV.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Ianuarie 2022 - 03 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.