Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, consideră că elevii ar trebui testați la COVID-19 cel puțin o dată pe săptămână, direct în școli.

Rafila susține testarea elevilor cel puțin o dată pe săptămână

Rafila este de părere că testarea anti-Covid-19 a elevilor în scoli ar trebui să aibă rol de screening. În același timp, medicul menționează că există 3 măsuri care ar trebui făcute pentru a evita infectarea și transmiterea virusului în școli.

„În primul rând, adulții care trăiesc împreună cu copiii, părinții sau alte rude apropiate, ar trebui să fie vaccinate, asta e o măsură care previne îmbolnăvirea copiilor și sigur, dacă există copii cu vârsta mai mare de 12 ani în familie, e bine să fie vaccinați și ei”, spune Rafila.

Testarea săptămânală ar preveni focarele de coronavirus din școli

O altă măsură de prevenire a infecțiilor ar fi testarea măcar o dată pe săptămână a copiilor în școală. Acest lucru ar putea stabili din timp cazurile de infectare și ar putea preveni un val de infectări în instituția respectivă. Însă acest lucrul trebuie organizat de către Ministerul Educației.

„Nu trebuie să ne gândim la lucruri extrem de birocratice, dimpotrivă, trebuie să fie o testare de screening, adică de depistare, care ulterior, dacă de exemplu un test este pozitiv, poate fi confirmat într-un laborator, nu e nici un fel de problemă, dar lucrul ăsta trebuia organizat în timpul verii, acum până îl organizăm, se termină valul pandemic”, mai afirmă medicul.

Respectarea restricțiilor și regulilor anti-COVID-19

Rafila mai menționează că aerisirea regulată a sălilor de clasă este esențială. De asemenea, respectarea regulilor impuse în școli au un rol major în transmiterea infecției.

„Cel de-al treilea lucru este bineînțeles legat de respectarea măsurilor din școală, de distanțare, în măsura posibilului. Eu nu sunt îngrijorat de exemplu de îmbolnăvirea copiilor de către cadrele didactice, chiar dacă sunt nevaccinate, pentru că acolo există o anumită distanțare, atât cadrele didactice cât și copiii poartă mască, deci riscurile de îmbolnăvire sunt mai mici. În plus, un lucru care este esențial și care este recomandat cu tărie și de OMS și de Centrul European de Control al Bolilor, este aerisirea foarte bună a claselor în pauze”, a concluzionat medicul Alexandru Rafila.

Citeste si:
Elevii vor fi admiși la liceu după o nouă metodă începând din anul...
Elevii vor fi admiși la liceu...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Septembrie 2021 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.