Unul dintre cei mai periculoși interlopi ai României, Petre Geamănu, poreclit „Împăratul lumii”, și aliatul său, Eugen Preda, au fost încătușați în urma unei anchete prin care se dorește spulberarea cartelului pe care cei doi îi conduceau. Aceștia sunt acuzați că, împreună cu alți bărbați, amenințau patronii unor ansambluri rezidențiale să le plătească taxe de protecție. La descindere, autoritățile au dat în casele lor peste mitraliere cu care inculpații își indimidau opozanții.

Petre Geamănu, poreclit „Împăratul lumii”, e din nou la „răcoare” după ce a amenințat mai mulți afaceriști și a luat bani cu camătă

Frate cu Sandu Geamănu, Petre Geamănu a condus împreună cu acesta clanul sportivilor. Amândoi au fost încarcerați în urma unor furturi sau violențe. Acum, relația dintre ei s-a schimbat și sunt la cuțite. Petre Geamănu a fost eliberat în anul 2018, iar anii petrecuți în detenție l-au înrăit. A vrut să convingă lumea, prin câteva filmulețe publicate pe rețelele sale de socializare, că balta cu pește din care își face banii, cei obținuți în mod legal, îi ocupă tot timpul, semn că nu mai are gânduri de a face fărădelegi.

Însă, în acest timp, individul își continua obiceiurile care l-au „consacrat”. Conform procurorilor, imediat după eliberare a început să-și construiască propriul clan. A racolat luptători pentru a-i face treaba murdară și a trecut la căutat victime. Unul dintre ei ar fi Eugen Preda - un boxer condamnat în trecut pentru furtul de arme de la Ciorogârla și eliberat în 2017 - cunoscut ca fiind mâna sa dreaptă. Preda a fost, de asemenea, săltat de mascați de acasă și dus la audieri.

Ce plan aveau

Interlopii puneau ochii pe dezvoltatori imobiliari care aveau autorizații să construiască imobile în localitățile de pe lângă București, iar luptătorii grupării îi urmăreau la fiecare pas și băgau spaima în ei, pentru ca apoi să le ceară taxă de protecție. Un alt om delegat să amenințe ar fi Nicolae Cristescu, fost acționar al clubului de fotbal Rapid.

„Pentru a li se permite continuarea sau finalizarea lucrărilor, membrii grupării le-au pretins acestora veritabile taxe de protecție”, pentru pretinse prejudicii suferite în urma edificării imobilelor!”, comunicat DIICOT.

Anchetatorii au transmis că agresorii dădeau și bani cu camătă, pe urmă se transformau în recuperatori de datorii. Mai clar, ținteau oameni vulnerabili, afaceriști care aveau datorii la terți, iar prin constrângere acuzații îi făceau să plătească sumele restante plus dobânzile uriașe stabilite de aceștia.

Citeste si:
O pensionară din Brăila sună cel puțin o dată pe oră la 112
O pensionară din Brăila sună...

Comunicat integral DIICOT

„La data de 11.08.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Grupări Infracționale Violente al DGPMB și Serviciului Investigații Criminale al IPJ Ilfov efectuează 18 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Ialomița, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2018, după eliberarea din penitenciar, un membru marcant al lumii interlope a reușit să restructureze gruparea infracțională din care făcea parte anterior și a devenit liderul grupului, detașându-se astfel față de restul membrilor, prin puterea de a lua deciziile în momentele importante. Acesta a menținut coeziunea grupului infracțional, a atras noi membri și a consolidat relații cu persoane de notorietate din mediul infracțional. Astfel, suspectul a atras în gruparea infracţională luptători, practicanți de sporturi de contact, ori alte persoane violente. În acest fel, acesta a reușit să coordoneze colectarea de sume de bani cu titlu de „taxă de protecție” ori ca „amendă”.

Citeste si:
Volodimir Zelenski susține că mai mulți afaceriști ruși i-au propus...
Volodimir Zelenski susține că...

Noua structură, pe fondul renumelui clanului, a adus eficiență grupului infracțional, acesta devenind unul dintre cele mai temute din țară. Cooptarea unui cunoscut practicant de sporturi de contact de performanță, în vederea constituirii grupului infracțional organizat a sporit randamentul acțiunilor de constrângere ori intimidare, exercitate în scopul obținerii de sume de bani.

În urma activităților de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, membrii grupului infracțional organizat au acționat, în principal, pentru constrângerea persoanelor potente financiar, care activau în domeniul imobiliar și evitau, pe fondul temerilor, sesizarea organelor judiciare. Astfel, în baza unor planuri elaborate și adaptate fiecărui caz în parte, dar aplicând, în genere, același modus operandi, membrii grupului infracțional au abordat victimele într-o manieră intimidantă, acestora fiindu-le imputată, de regulă, „îndrăzneala” de a demara proiecte imobiliare fără acordul liderului grupării.

Citeste si:
Membri ai clanului Cordunenilor ar fi vizați pentru camătă și...
Membri ai clanului...

Pentru a li se permite continuarea sau finalizarea lucrărilor, membrii grupării le-au pretins acestora veritabile „taxe de protecție”, pentru pretinse prejudicii suferite în urma edificării imobilelor. Constrângerea victimelor s-a realizat fie prin amenințare directă, fie prin abordarea persoanelor apropiate victimei și transmiterea mesajelor din partea liderului grupului infracţional sau alte metode intimidante, cum ar fi urmărirea victimei sau a locuinței acesteia, staționarea membrilor grupului în fața imobilelor de locuit ale acestora, deplasarea frecventă a membrilor grupului la șantierele coordonate de către victime.

Similar modului de operare utilizat în cazul dezvoltatorilor imobiliari, membrii grupului infracțional organizat au acţionat și ca recuperatori de datorii. Astfel, suspecţii punctau persoane potente financiar care aveau datorii la terțe persoane sau cărora li se puteau impune, sub diferite alte motive, o datorie. Ulterior, liderul împreună cu membrii grupului infracțional interveneau în soluționarea conflictelor identificate și impuneau, prin constrângere, plata sumelor de bani datorate precum și a unor comisioane ca urmare a recuperării creanțelor.
Totodată, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului, au acționat în vederea comiterii infracțiunii de camătă, prin acordarea de împrumuturi bănești cu dobândă. De multe ori, persoanele aflate în imposibilitatea returnării sumelor de bani împrumutate și a dobânzilor aferente au fost amenințate cu acte de violență pentru determinarea acestora la plata datoriilor.

Citeste si:
Creditele de nevoi personale rapide: soluția care ne ajută când...
Creditele de nevoi personale...

În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate sume de bani, arme, înscrisuri cu valoare probatorie, droguri de mare risc(cocaină), dispozitive de stocare şi telefoane mobile. La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Poliției Rutiere, Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor din cadrul Poliței Capitalei, Inspectoratului de Poliție Județean Arad şi Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 August 2021 - 08 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.