Premierul Florin Cîţu a afirmat că nu mai vrea să facă investiţii fără rezultate în domeniile de cercetare, educaţie sau sănătate. Acesta a mai spus că a aloca fonduri de la bugetul statului doar pentru a finanța unele investiții nu este o soluție optimă.

Florin Cîțu nu va mai face investiții în unele domenii

Premierul este de părere că trebuie introdus un principiu al competitivităţii pentru resurse în toate sectoarele din economie, inclusiv în cercetare. Acesta a mai adăugat că doritorii de a opține finanțare trebuie să fie în competiție între ei, iar cei care dau rezultate, să beneficieze de finanțare.

"A finanţa doar de dragul finanţării de la buget nu cred că este o soluţie, chiar dacă îi spunem, între ghilimele, cercetare. Trebuie să găsim acele centre unde se poate face dezvoltarea prin cercetare şi acolo, repet, în funcţie de rezultate, putem să introducem mai multe resurse. Nu sunt adeptul investirii banului public oriunde, doar pentru că i se spune ca domeniu cercetare şi trebuie să investim în cercetare, fără să avem rezultate", a declarat Florin Cîţu.

Fără investiții în domeniu educației și sănătății

Prim-ministrul a adăugat că nu mai vrea nici investiţii în domeniul educaţiei sau al sănătății fără rezultate.

"Nici în educaţie nu vreau să mai investim fără să avem rezultate, nici în sănătate nu vreau să mai investim fără să avem rezultate. Românii şi noi toţi trebuie să cerem de la guvernanţi ca aceste investiţii din bani publici să se vadă şi în rezultate. Şi asta este, iarăşi, o schimbare de paradigmă", a explicat Cîţu.

Cîțu susține sistemul dual de educație

Premierul a menționat că este de partea sistemului dual de educaţie, pe care îl consideră drept unul "foarte bun", evidenţiind aportul sectorului privat în domeniu.

"Sectorul privat a făcut o treabă foarte bună în ultimii ani şi în discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Educaţiei preluăm lecţiile din sectorul privat şi le vom extinde în tot sectorul. Dar şi aici, iarăşi, trebuie să facem această extindere în colaborare cu sectorul privat. Tendinţa este că atunci când preia statul un program să-l facă mult prea mare şi să nu mai avem nevoie de tot ceea ce produce. De aceea, de fiecare dată trebuie să stăm în contact, aşa cum am făcut şi până acum", a indicat premierul Cîţu

Citeste si:
Cum afectează alegerea unui aparat de aer conditionat calitatea vieții
Cum afectează alegerea unui...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Iulie 2021 - 05 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.