Mii de persoane au vizitat duminica fosta cladire a Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Roman, actualul sediu al Ministerului Afacerilor Interne, oamenii avand avea acces in spatii care nu au fost niciodata deschise publicului - precum arestul fostei Securitati, aflat in subsolul CC, sau balconul de la etajul 1, de unde Nicolae Ceausescu s-a adresat pentru ultima data romanilor.

In interiorul MAI au fost prezentate si doua expozitii cu documente si fotografii de referinta: "Expozitie documentara dedicata Revolutiei din Decembrie 1989", organizata sub egida Arhivelor Nationale, si "Revolutia din Decembrie 1989 - 30 de ani" cu imagini din arhiva Agentiei Nationale de Presa Agerpres.

"Drumul spre democratie si libertate din 22 Decembrie 1989", sub denumirea care s-a desfasurat ziua portilor deschise la MAI, i-a purtat pe vizitatori din holul de la intrarea in fostul CC, unde erau prezentate documente din perioada comunista, la etaj unde a putut fi vizionata expozitia de fotografii, precum si biroul fostului dictator.

Oamenii, multi dintre ei insotiti de copii, au putut vizita apoi balconul de unde Ceausescu s-a adresat romanilor in urma cu 30 de ani, fiind apoi indrumati catre curtea interioara unde se afla cateva masini pe care le folosea Militia, precum si limuzina pe care Ceausescu o folosea in vizitele externe.

La final au fost vizitate celulele de la subsolul fostului CC, care a functionat ca arest al Securitatii intre anii 1950 si 1958. Au fost accesibile vizitatorilor si carcerele pentru izolare, in care o persoana nu avea in acele vremuri loc decat in picioare si cu fata la usa de metal masiv, nefiind posibila nicio alta pozitie a corpului.

Vizitatorii au remarcat, unii cu emotie, urmele gloantelor prezente in mai multe locuri, atat in interiorul cladirii, dar si in curtea interioara, unde au avut loc schimburi de focuri intense intre unitatile de Securitate fidele lui Ceausescu si revolutionari si Armata - care trecuse de partea poporului.

Potrivit datelor MAI, fluxul vizitatorilor a fost de circa 600 de persoane/ora, portile institutiei fiind deschise intre orele 12,00 si 16,00.

Printre primii care au intrat in sediul MAI s-au aflat mai multi revolutionari care au retrait intamplarile petrecute cu 30 de ani in urma.

Citeste si:
Stefan Jicol, numit consilier pe politici publice si inteligenta artif
Stefan Jicol, numit consilier...

"Noi nu o sa uitam niciodata, pana om muri, ce s-a intamplat aici, Multe adevaruri nu se cunosc, multe nu se spun, poate unii nu spun de frica. Si suntem foarte, foarte emotionati, nu va dati seama, mai ales noi care am stat in prima linie, la balcon si in cabinetul 1 si 2. Cand am intrat erau numai mileuri de aur, erau numai plante exotice, un lux extraordinar, un lux pe care nu-l vedeam decat in filme. Iar dupa ce au fugit Ceausestii, a doua zi si a treia zi, noua ne-a fost frica, pentru ca practic nu mai stim cum am intrat aici, in nebunia noastra. Am intrat asa, din inertie, n-a fost nimeni pregatit sa participe la un asemenea eveniment", a povestit Ioan Andries, unul dintre revolutionarii care au intrat in CC in urma cu 30 de ani.

Impreuna cu Guvernul Romaniei, Asociatia Geeks For Democracy si Asociatia 21 Decembrie, la ora 18,00 se va organiza un eveniment de lumina si culoare in fata sediului fostului CC, unde vor fi proiectate imagini inedite din perioada 1945-1989, precum si imagini din zilele Revolutiei din Decembrie 1989.

Citeste si:
Idei practice pentru amenajarea balconului în stil scandinav
Idei practice pentru...

Totodata, se va face apelul solemn prin rostirea numelor Eroilor martiri cazuti in Decembrie 1989.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.