17 Septembrie 2019 , 13:14 in Incredibil
Afectiunile din sfera proctologica au fost si, din pacate, raman un subiect tabu pentru foarte multi. Cuprinsi de jena, speriati de ideea unui control medical si a unor marturisiri delicate, si cu atatea informatii la indemana – dar periculoase – pe internet, oamenii aleg fie sa stranga din dinti si sa spere ca boala o sa treaca de la sine, fie sa isi decida siguri diagnosticul dupa simptome similare si sa isi ia tratamentul din recomandari. Asa s-a ajuns la o situatie alarmanta, atrag atentia specialistii clinicii OK Medical, clinica specializata in diagnosticul si tratamentul afectiunilor proctologice.

”Din pacate, se prezinta la consultatii, plangandu-se de o stare agravata, din ce in ce mai multi pacienti care s-au tratat dupa ureche, cu creme de la farmacie pentru hemoroizi, desi ei sufereau in realitate de alte afectiuni si, astfel, si-au inrautatit conditia”, spune dr. Anamaria Nicoleta Iliescu, medic chirurg in cadrul clinicii OK Medical Bucuresti.

“Oamenii imi povestesc ca au dat o cautare pe Google, li s-a parut lor ca au hemoroizi sau fisuri anale, s-au dus farmacist, care le-a confirmat aceasta suspiciune si au plecat de acolo cu un tratament gresit care, de cele mai multe ori, le face rau - nu numai ca nu amelioreaza simptomatologia, ba chiar o accentueaza si ajung sa se adreseze medicului cu afectiuni deja cronicizate sau complicate. Tratamentul este mai scump, de mai lunga durata, cu suferinte mai mari pentru ei (dureri, arsuri), decat daca ar fi primit de la inceput un diagnostic corect si un tratament adecvat. De exemplu, un pacient cu tromboza hemoroidala se duce la farmacie si spune ca-l doare si ca nu poate sa aiba scaun de teama durerii. Primeste o crema pentru cu totul altceva – fisura anala (caci diagnosticul de tromboza nu poate fi stabilit fara un consult/examinare) - ceva care nu-i va face deloc bine si doar pierde timp chinuindu-se si asteptand, in zadar, vindecarea”.

Potrivit unui comunicat remis 9am, dincolo de suferinta inutila, cel mai mare risc pe care-l are automedicatia este confundarea afectiunilor. Credem ca suferim de hemoroizi, pentru ca este cea mai comuna boala care se potriveste simptomelor, folosim creme de la farmacie sau supozitoare si asteptam sa ne simtim mai bine, cand, de fapt, acolo sunt probleme mult mai grave, care necesita masuri urgente de tratament.

„In ideea ca ai hemoroizi, poti ignora inclusiv formatiuni tumorale, polipi de canal anal, ulceratii, angiodisplazii, cancer... Pui sangerarea pe seama hemoroizilor, dar, de fapt, ea este produsa de o tumora de la nivelul rectului, sau de la nivelul canalului anal sau a colonului”, spune specialista clinicii OK Medical.

Este un aspect important asupra caruia expertii in proctologie insista – medicul si numai el poate pune un diagnostic precis pentru ca majoritatea afectiunilor din aceasta sfera au doar doua simptome.

“Toate afectiunile nu au alte simptome in afara de sangerare si dureri la scaun, simptomatologie comuna cu cea a hemoroizilor si fisurilor anale. Astfel, nu poti presupune ce ai, nu poti decide asta acasa, dupa o cautare pe internet sau dupa o discutie la un ghiseu de farmacie. Doar medicul e in masura sa puna diagnosticul. De aceea, orice sangerare trebuie sa aduca pacientul la doctor. Daca se pune diagnosticul de hemoroizi, ok, foarte bine. Dar de fiecare data sangerarea trebuie investigata pentru a nu trece pe langa un diagnostic mai grav”, subliniaza Dr. Iliescu.

Si mai este un aspect pe care medicii il semnaleaza – pe langa jena unei discutii pe astfel de simptome, oamenii cauta si solutii facile, si anume sa scape repede de simptome fara sa rezolve, de fapt, si problema care le-a declansat si care va ramane si le va da de furca iar si iar in lipsa sfaturilor medicale profesioniste.

„Se duc la farmacie, cumpara un supozitor, o crema, care poate sau nu sa le amelioreze suferinta pe moment. Dar boala, hemoroizii, raman tot acolo, fisura ramane tot acolo, constipatia care determina tot cercul vicios al afectiunii lor este tot acolo. Din lipsa de timp, de consideratie pentru ei sau in goana de zi cu zi, nu au grija la ce mananca, nu au grija cate lichide beau, si atunci apare constipatia. Ea declanseaza si agraveaza afectiunile din sfera proctologica”, atrage atentia experta OK Medical.

Dr. Iliescu ne recomanda sa lasam teama si rusinea la o parte si sa mergem la o consultatie de specialitate la cel mai mic semn de boala. „Trebuie sa fim constienti ca nu mergem la doctor nici pentru vecinul, nici pentru sotie, ne ducem pentru noi, pentru sanatatea noastra. E mult mai bine sa stam linistiti, stiind un diagnostic, decat sa ne dam cu presupusul, citind tot felul de lucruri eronate pe internet. Pacientii tineri sunt mult mai constiinciosi decat cei in varsta, au alta deschidere. Este drept ca mai avem mult de lucrat la educatie, dar speram ca suntem pe drumul cel bun”, concluzioneaza dr. Anamaria Nicoleta Iliescu.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Medic: "Tot mai multi romani vin cu complicatii, dupa ce s-au diagnosticat gresit si s-au tratat pentru hemoroizi".


Ultima ora din Incredibil pe 9AM