Social 2 August 2019 10:40
O echipa internationala de oameni de stiinta a identificat o asociere intre consumul de chili si cresterea riscului de dementa, relateaza vineri Xinhua.

In cadrul unui studiu condus de Zumin Shi, profesor asociat la Facultatea de Stiinte Medicale din cadrul Universitatii din Qatar, au fost monitorizati 4.582 de adulti din China, de 55 de ani si peste aceasta varsta, in perioada 1991 si 2006.

In urma cercetarii a fost identificat un declin cognitiv mai rapid in cazul persoanelor care consumau mai mult de 50 de grame de chili pe zi.

''In cadrul studiilor anterioare s-a descoperit ca chili este benefic pentru greutatea corporala si presiunea arteriala. Insa, in aceasta cercetare, am identificat efecte adverse asupra cognitiei in randul adultilor varstnici'', a explicat Shi, citat intr-un comunicat de presa.

''Chili este unul dintre cele mai utilizate condimente din lume, in Asia mai mult decat in tarile europene. In unele regiuni din China, precum Sichuan si Hunan, in medie, aproape unul din trei adulti consuma in fiecare zi alimente picante'', a declarat unul dintre autorii studiului, Ming Li, de la Universitatea din Australia de Sud.

Capsaicina, rol in stimularea metabolismului

Capsaicina este ingredientul activ din chili si ar avea un rol in stimularea metabolismului, arderea grasimii si inhibarea tulburarilor vasculare, scrie Agerpres.

Acesta este, potrivit specialistilor din spatele cercetarii, primul studiu longitudinal care analizeaza asocierea dintre aportul de chili si functiile cognitive.

Oamenii de stiinta au precizat ca persoanele cu o greutate corporala normala ar putea fi mai sensibile la aportul de chili in comparatie cu indivizii supraponderali. Astfel, memoria si greutatea lor sufera un impact mai mare.

La nivel mondial, circa 50 de milioane de persoane sufera de dementa, iar boala Alzheimer, forma cel mai des intalnita, contribuie la 60-70% dintre cazuri, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

In prezent nu exista un tratament care sa vindece dementa si evolutia progresiva a acesteia.

Citeste si:
Cum să-ți planifici lista de cumpărături pentru o dietă...
Cum să-ți planifici lista de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.