Social 22 Mai 2019 14:45
Tot mai multe companii au inceput sa ofere angajatilor posibilitatea de a lucra de acasa, munca remote devenind, in ultimii doi ani, unul dintre beneficiile care au luat cea mai mare amploare in piata. La randul lor, si candidatii spun ca, alaturi de salariu si oportunitatile de a avansa in cariera, optiunea de a lucra de acasa sau si de acasa este unul dintre argumentele in functie de care aleg sa accepte o oferta de job. Potrivit unui studiu derulat in 2018 de eJobs Romania, 8 din 10 romani ar vrea sa lucreze remote, macar o zi pe saptamana.

Cu toate acestea, ramane o optiune viabila doar pentru o parte dintre angajati, respectiv cei a caror activitate se poate desfasura si independent de spatiul traditional al biroului. Potrivit celor mai recente date Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs Romania, IT-istii si angajatii din pozitii de middle management sunt cei care beneficiaza de cel mai mult timp lucrat remote. Aproape dublu fata de top manageri, spre exemplu, in conditiile in care mai putin de 10% dintre executivi aleg sa lucreze remote.

Lucrurile stau complet diferit in alte tari. In Finlanda, aproape 50% dintre top manageri aleg sa lucreze de acasa. Procentul scade la 32% in Estonia, la 30,8% in Cehia sau la 28,4% Slovacia. Macedonia este singura tara care se apropie de Romania, din acest punct de vedere, in conditiile in care 9% dintre top manageri muncesc remote.

”Anul trecut, i-am intrebat pe romani, intr-un studiu de piata, care sunt motivele pentru care si-ar dori sa lucreze de acasa. Peste 60% au spus ca ar putea, astfel, sa isi gestioneze mai bine timpul de lucru, 55% vor sa reduca timpul pierdut in trafic. Angajatii romani mai mentioneaza si cresterea nivelului de confort personal, reducerea cheltuielilor aferente transportului sau mesei de pranz, cresterea productivitatii, dar si scaderea nivelului de stres generat de conflictele de la birou. 32,4% spun ca munca de acasa le ofera ocazia de a petrece mai mult timp cu familia”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs Romania.

In ceea ce-i priveste pe angajatori, cel mai adesea, acest beneficiu este oferit de companiile din IT si tehnologie, e-commerce si consultanta. Urmeaza industria de publicitate, cercetare de piata si ONG.

”Exista si aici specificitati de la o tara la alta. In Finlanda, Estonia si Letonia, spre exemplu, foarte multi dintre angajatii de la stat, din zona administratiilor locale, au inceput sa lucreze din ce in ce mai mult de acasa odata cu introducerea sistemelor electronice si automatizate care nu mai cer prezenta lor fizica la birou. In alte tari, pe de alta parte, cum este Romania, nici nu ne putem gandi la acest lucru, deocamdata. De altfel, potrivit datelor Paylab, Romania are cel mai mic numar de angajati din sistemul public care pot lucra si de acasa”, spune Bogdan Badea.

Potrivit unui comunicat remis 9am, legea telemuncii a fost adoptata in luna aprilie a anului trecut si ii vizeaza pe acei angajati a caror activitate este realizata cu ajutorul tehnologiei (desktop, laptop, smartphone etc.). Acestia au aceleasi drepturi pe care le au si ceilalti salariati, precum concediul de odihna sau concediile medicale. Telemunca poate fi desfasurata doar voluntar, in mod regulat, in baza unui contract individual de munca.

Citeste si:
Test de cultură generală. Ce oraş italian a dat numele blugilor?
Test de cultură generală. Ce...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.