Nivelul de fericire al oamenilor care obisnuiesc sa ofere se mentine constant, sau scade intr-un ritm mult mai lent, spre deosebire de situatia in care ei ar fi beneficiarii darurilor respective, conform concluziilor unei cercetari efectuate recent la Facultatea de afaceri Booth a Universitatii Chicago, citata de Xinhua.

Pentru a analiza gradul de fericire, oamenii de stiinta au realizat doua experimente.

In cadrul unuia dintre experimente, participantii - studenti ai universitatii - au primit cate cinci dolari in fiecare zi, timp de cinci zile, si li s-a solicitat ca de fiecare data sa cheltuiasca suma pe acelasi lucru.

Participantii au fost impartiti mod aleator in doua grupuri - unii au cheltuit suma in beneficiul propriei persoane, iar ceilalti i-au daruit, spre exemplu lasand banii intr-un recipient pentru bacsis la o cafenea sau oferind in fiecare zi donatii online aceleiasi organizatii caritabile. La sfarsitul zilei participantii si-au impartasit impresiile cu privire la aceste experiente si la gradul general de satisfactie.

Informatiile colectate de la un numar total de 96 de participanti - cu un nivel initial similar de fericire - au demonstrat ca gradul de bucurie al celor care au cheltuit sumele primite pentru propria persoana s-a diminuat constant pe parcursul perioadei de cinci zile. Insa, in cazul celor care au oferit banii altor persoane nivelul de fericire s-a mentinut, scrie Agerpres.

Oamenii de stiinta au desfasurat apoi un al doilea experiment, online - 502 participanti au jucat zece runde ale unui joc puzzle din cuvinte. La fiecare runda ei au castigat cate cinci centi, pe care fie ii puteau pastra sau ii puteau dona pentru un scop caritabil. Dupa fiecare runda, participantii au dezvaluit gradul de bucurie resimtit.

Din nou, nivelul autoraportat de fericire al celor care si-au donat castigul a scazut intr-un ritm mult mai lent in comparatie cu cel al participantilor care au pastrat banii obtinuti.

Potrivit cercetatorilor, atunci cand oamenii se concentreaza asupra rezultatului, cum ar fi obtinerea unei plati, ei sunt mai inclinati sa compare efectele, ceea ce le diminueaza sensibilitatea fata de fiecare experienta. Insa, atunci cand se concentreaza asupra actiunii, precum donarea catre o organizatie caritabila, oamenii sunt mai putin preocupati de comparatia rezultatelor si, in schimb, traiesc fiecare act de daruire ca pe un eveniment unic aducator de fericire.

Citeste si:
Bucurie mare în familia Sterp. Geta este însărcinată pentru prima dată
Bucurie mare în familia...

De asemenea, conform studiului, oamenii se adapteaza intr-un ritm mai lent la fericirea generata de actiunea de a darui deoarece aceasta contribuie la mentinerea reputatiei prosociale consolidand sentimentul de conexiune sociala si de apartenenta, noteaza Xinhua.

Concluziile cercetarii au fost publicate in jurnalul Psychological Science.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.