Nu ne referim la metehne, ci la afectiuni cat se poate de serioase. Statisticile indica o frecventa ridicata a anumitor probleme de sanatate in tara noastra si, daca despre unele dintre ele putem vorbi despre o adevarata epidemie la nivel mondial sau european, exista si boli la care romanii par predispusi.

Bolile cardiovasculare

Reprezinta principala cauza de deces la nivel mondial, in timp ce, la nivelul Uniunii Europene, Romania este tara care ocupa primul loc in ceea ce priveste rata mortalitatii, potrivit datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Printre cauzele care declanseaza afectiunile din acesta categorie se afla alimentatia incorecta, bogata in grasimi saturate, sedentarismul, obezitatea, fumatul, alcoolul, dar si stresul sau depresia.

Diabetul

In Romania, conform ultimelor studii, numarul pacientilor ajunge la 1,7 milioane, iar numarul celor care sufera de prediabet si sunt predispusi sa dezvolte boala in urmatorii ani, la 3 milioane. Din cauza raspandirii sale accelerate, la nivel mondial, diabetul este considerat una dintre bolile secolului 21, factorii de risc, precum istoricul familial, hipertensiunea si excesul de greutate aplicandu-se in cazul unui numar mare de persoane. Mai multe informatii despre situatia din tara noastra si modul in care poate fi prevenita si tratata aceasta afectiune gasesti in aceste articole despre diabet.

Bolile aparatului respirator

Cifrele Insitutului National de Statistica arata ca aceasta este una dintre principalele cauze de deces in tara noastra: peste 140.000 de cazuri, in ultimii zece ani. Cele mai afectate regiuni sunt, se pare, Bucurestiul si Moldova (zona de nord-est).

Tumorile

In 2016, peste 50.000 de romani si-au pierdut viata in urma complicatiilor cauze de diferite tipuri de tumori, o situatie care se repeta an de an. Din nou, Moldova si Capitala sunt zonele cu cel mai mare numar de cazuri grave.

Cancerul

Potrivit unui studiu realizat de GfK Romania, 70% dintre pacientii din Romania se prezinta tarziu la medic, boala fiind diagnosticata in stadii foarte avansate. In fiecare an, in tara noastra, sunt diagnosticate mai mult de 80.000 de cazuri noi, cele mai frecvente forme ale bolii fiind cancerul mamar, cancerul pulmonar, cel de piele, colorectal si de prostata.

Obezitatea

Cu toate ca, potrivit unui studiu Eurostat realizat anul trecut, Romania are printre cele mai scazute rate ale obezitatii din Europa, cu un procent de 9,4 adulti supraponderali, cifrele cresc si in tara noastra, de la un an, la altul. Datele Ministerului Sanatatii arata chiar o situatie diferita comparativ cu studiul citat mai sus, si anume ca peste 20% dintre adultii din Romania sufera de obezitate. De altfel, la nivel mondial, obezitatea reprezinta una dintre cele mai grave si mai frecvent intalnite probleme de sanatate.

Depresia

O afectiune care afecteaza aproximativ 4,4% din populatia lumii, conform unui raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, depresia este tot mai prezenta in tara noastra, inclusiv in randul adolescentilor si copiilor. Ca cifrele nu mint ne-o demosntreaza reportajele realizate in ultimii ani despre familiile afectate de plecarea unuia sau a ambilor parinti in strainatate, pentru a-si gasi de lucru. Primele semne ale instalarii depresiei sunt starea permanenta de tristete, anxietatea, tulburarile privind somnul si comportamentul alimentar.

Sursa foto: Shutterstock


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.