Social 23 August 2017 14:08 de Clara Vacaru
Modificarile semnificative la cele trei legi ale justitiei anuntate miercuri de ministrul Tudorel Toader vizeaza majorarea vechimii pentru promovarea magistratilor, dar si procedura de numire a sefilor instantelor si Parchetelor.

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia si sefii DNA si DIICOT vor fi numiti de Sectia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, si nu a presedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, si nu de 3 ani, ca in prezent.

Seful instantei supreme va fi numit in continuare la propunerea presedintelui.

De asemenea, magistratii pensionari nu mai pot fi reincadrati.

Alte modificari in privind legile Justitiei

--> infiintarea unei a treia directii in cadrul Parchetului General, pe langa DNA si DIICOT, care va face urmarirea penala in cazul magistratilor suspectati de comiterea unor infractiuni. Toader a precizat ca va fi vorba despre un corp de 20 de procurori la acesta noua directie care va ancheta eventuale infractiuni comise de catre magistrati.
"Va fi o directie care sa aiba competenta exclusiva de efectuare a urmaririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de catre magistrati. Ce avem in vedere? Avem in vedere o asigurare a unei protectii si a unei autonomii, a unor garantii fata de magistratii banuiti ca ar fi comis infractiuni. Am vazut cu totii faptul ca uneori se reclama in spatiul public de catre judecatori ca, urmare a unei solutii sau alta, sunt anchetati de catre autorii rechizitoriilor ale caror solutii au fost infirmate. Personal, nu am acesta convingere pentru ca nu avem solutii definitive care sa o confirme, dar ca o garantie pentru independenta judecatorilor, vom avea un corp specializat din 20 de procurori care sa ancheteze presupusele infractiuni savarsite de catre magistrati", a declarat Toader.

--> urmasii magistratilor pensionati sa nu mai beneficieze de contractul de inchiriere a locuintei. In prezent locuintele alocate judecatorilor sau procurorilor pot fi pastrate inclusiv dupa pensionare si chiar de catre mostenitorii acestora. "Daca a incetat contractul de munca al magistratului, atunci inceteaza si beneficiul spatiului locativ", a explicat Toader.

--> se propune abrogarea posibilitatii reincadrarii in functia de magistrat fara concurs si cu avizul CSM, la instante sau la parchete in cadrul carora magistratul a functionat pana la data pensionarii. "Magistratii se pensioneaza la 25 de ani activiate, asta inseamna la 49 de ani. Nu sunt de acord cu aceste reincadrari, chiar daca solicitantul este foarte bun. Faptul ca un pensionar se reincadreaza nu imi creeaza convingerea ca mai are proiecte pe termen lung. Am convingerea ca locul liber trebuie scos la concurs. Avem atatia tineri valorosi care sa slujeasca statul de drept! Aceasta prevedere actuala incalca oricum si alt principiu, si anume ca un statut socio-profesional nu poate fi dobandit prin proceduri diferite si dupa criterii diferite, si anume unii cu avizul CSM si altii prin alte concursuri si trepte. De altfel, Curtea Constitutionala a pronuntat multe decizii prin care legile au fost declarate neconstitutionale", a mai spus ministrul Justitiei.

-->
modificarile vizeaza ca solutiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de catre procurorul ierarhic superior, cand sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. In actuala lege, procurorul superior poate infirma o solutie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.

Citeste si:
CCR: Procurorii nu mai pot bloca prescrierea faptelor
CCR: Procurorii nu mai pot...

--> o alta modificare semnificativa este ca Inspectia judiciara a CSM va trece la Ministerul Justitiei.

"Respectand deplina independenta, autonomie, pe care o are. Nu intra sub conducerea factorului politic, ramane cu totul, eventual exista si o solutie mai radicala de a o autonomiza, o institutie separata a statului roman, dar care sa nu fie dependenta de CSM. Nu CSM-ul sa ii faca regulamentul de organizare, sa-i aprobe rapoartele si celelalte, ca dupa aceea ei sa se duca in control la corpul de magistrati”, a explicat ministrul Justitiei.

Presedintele, exclus de la numirea sefilor DNA si DIICOT

Procurorul general, adjunctul acestuia si sefii DNA si DIICOT si adjunctii acestora vor fi numiti la propunerea ministrului Justitiei, si nu a presedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, si nu de 3 ani. Seful instantei supreme va fi numit in continuare la propunerea presedintelui.
Citeste si:
Tudorel Toader candidează din nou la funcția de rector la...
Tudorel Toader candidează din...

Pentru promovarea la Curtea de Apel, ministrul propune o vechime de 10 ani si tot 10 ani pentru un procuror pentru a promova la functia de procuror de pe langa Curtea de Apel. Pentru a promova judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, propunerea este de 18 ani vechime efectiva si cel putin 3 ani de activitate la Curtea de Apel.

Ministrul Justitiei a mai spus ca alte modificari se refera la renuntarea la promovarea magistratilor pe loc.

El a mai explicat magistratii vor fi remunerati in functie de activitatea pe care o desfasoara, nu in functie de gradul obtinut si tinut la sertar.

"Nu este in regula ca un judecator sa fie la judecatorie, sa dea concurs pentru Curtea de Apel si sa ramana la Judecatorie cu bani de Curte de Apel si care nu vor sa fie detasati. In tara sunt locuri libere la Curtea de Apel, sunt judecatori cu drag de Curte de Apel care lucreaza la Judecatorie si nu vor sa mearga la Curtea de Apel din considerentele dansilor. Isi pot lua gradul profesional, cand va fi postul liber vor da concurs pentru ocuparea postului, nu pentru luarea gradului. Sunt multi judecatori in tara care au grad de Curte de Apel, iau indemnizatie pentru Curtea de Apel si lucreaza la judecatorie sau tribunal", a spus Tudorel Toader.

Citeste si:
Handbal: CSM Slatina a bifat a doua victorie la Cupa Slatina
Handbal: CSM Slatina a bifat...

De asemenea, el propune ca functiile de conducere sa aiba un mandat de 4 ani, in loc de 3 in prezent.

"Legea prevede ca mandatele in curs nu pot fi afectate de modificarea legii. Daca legea intra in vigoare in ianuarie 2018, mandatele actuale nu sunt afectate. Perspectiva mandatelor de 4 ani nu se refera la cei care au functii astazi sau maine", a explicat el.

Alte propuneri vizeaza comisiile de concurs - pentru promovarea la ICCJ, din comisiile de concurs vor face parte cadre didactice universitare, profesori.

Redimensionarea schemei de condudere la ICCJ este prevazuta, de asemenea, in aceste modificari, fiind propus un al doilea post de vicepresedinte al instantei supreme. "ICCJ are un volum de activitate foarte diversificat si foarte bogat. Pentru buna functionare, se considera ca este necesar un al doilea vicepresedinte", a explicat Toader.

Presedintele Romaniei va numi presedintele de la Inalta Curte de Casatie si Justitie

Procedura de numire in functiile de conducere la ICCJ se pastreaza, in sensul ca presedintele ICCJ se numeste de catre presedintele Romaniei, dar va fi modificata in sensul ca propunerea sa nu o mai faca plenul CSM, cum este acum, ci Sectia pentru judecatori.
Citeste si:
Cioloș: „Merg astăzi în Parlament pentru a stabili prioritățile de...
Cioloș: „Priorităţile...

Procedura de numire la Ministerul Public pentru functii de conducere va fi insa modificata - va decide Sectia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, in baza unei proceduri transparente.

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia, sefii DNA si DIICOT vor fi numiti de Sectia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justittei, si nu a presedintelui, ca pana acum, seful statului fiind exclus din aceasta procedura de numire a sefilor de Parchete.

"Pentru toate functiile, ca-i procuror general, adjuncti, sefi ai DNA si DNA, adjunctii dansilor, sa decida Sectia pentru procurori din cadrul CSM, la propunerea ministrului Justitiei, pe baza unei proceduri transparente, publice, procurori care la randul lor sa aiba cel putin 10 ani vechime efectiva in functia de procuror. Ce apare modificat aici? Faptul ca decide Sectia pentru procurori, faptul ca propunerea vine de la ministrul Justitiei. Vreau sa fac referire la una dintre cerintele MCV, care recomanda o procedura transparenta pentru numirea procurorilor in functie, care recomanda in acelasi timp neamestecul factorului politic. Sigur, se va spune urmatorul lucru: De ce presedintele Inaltei Curti este numit de catre presedintele republicii, iar procurorii sefi numiti de catre Sectia pentru procurori a CSM la propunerea ministrului, in conditiile in care si unii, si altii sunt magistrati? Raspunsul rezulta din statutul special pe care-l au si unii, si altii. Procurorii sunt subordonati ierarhic, judecatorii nu sunt subordonati ierarhic. Procurorii se bucura de stabilitate, judecatorii se bucura de inamovibilitate. Procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei, la judecatori nu exista o asemenea prevedere", a argumentat ministrul Justitiei.

El a spus ca ministrul Justitiei formuleaza cel putin doua propuneri, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de procuror.

Proiectul de lege va merge la Guvern

Toader a precizat ca proiectul de lege va merge la Guvern si isi exprima speranta ca va fi adoptat, apoi imediat in Parlament pentru a intra in procedura legislativa normala.

"Nu este si nu poate fi vorba despre adoptarea prin Ordonanta de Urgenta", a spus ministrul, precizand ca se impunea modificarea celor trei legi pentru ca au trecut 13 ani de la adoptarea acestora, iar intre timp Romania a devenit stat membru al Uniunii Europene.

"Ele au fost adoptate in 2004, au trecut 13 ani de la adoptare. Intre timp, Romania a devenit stat membru UE. Intre timp, legislatia nationala, in buna masura, a fost adaptata directivelor europene, transpuse in legislatia nationala. In continuare avem directive ce trebuie transpuse in legislatia nationala. Eu, personal, nu ma grabesc sa dau replici la afirmatiile aparute in spatiul public, insa directiva privind confiscarea extinsa are in vedere proiectul de lege privind modificarea Codului penal. Confiscarea extinsa se aplica pentru infractiuni, fapte penale, si nu pentru orice comportament ilicit. Daca vorbeam de comportamente ilicite, aproape ca ajungeam la Legea 18. M-as bucura daca, dupa prezentare si analiza, veti constata faptul ca propunerile formulate sunt in parametrii normalului, necesarului intr-un stat de drept", a spus Tudorel Toader.

Cele trei legi modificate prin acest proiect sunt Legea privind statutul procurorilor si judecatorilor, legea privind organizarea judiciara si cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.