Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat miercuri, cu privire la legea antifumat, ca orice decizie a CCR intra in vigoare in 45 de zile, precizand ca se va lasa de fumat in spatiile publice atunci cand actul normativ pe aceasta tema intra in vigoare.

''Legea intra in vigoare la 45 de zile de la publicare in Monitorul Oficial. Ma las de fumat, in spatiile publice, in momentul in care legea intra in vigoare. Nu cred ca m-ati vazut fumand in spatiile publice'', a spus el, inaintea sedintei CCR in care se discuta sesizarea formulata de 33 de senatori, care sustin ca, prin definirea spatiului public inchis, legea antifumat introduce o forma de discriminare.

Intrebat daca apartamentul poate fi considerat spatiu public, presedintele CCR a afirmat ca fumatul nu este trecut in Constitutie. ''Cum sa fie? Dreptul de a fuma nu este trecut in Constitutie'', a spus Augustin Zegrean. Intrebat daca este discriminatorie legea antifumat pentru ca permite permite celor din aeroporturi sau penitenciare sa fumeze, el a precizat ca se pune problema discriminarii atunci cand oamenii fac parte din aceeasi categorie. Intrebat cati fumatori sunt la CCR, presedintele acestui for a afirmat ca sunt 2 fumatori. Solicitat sa se pronunte din nou pe tema alegerii primarilor in doua tururi, Zegrean a replicat: ''Vorbiti cu politicienii despre asta''.

Un grup de 33 de senatori a depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constitutionala contestatia referitoare la legea care interzice fumatul in toate spatiile publice inchise, adoptata in 15 decembrie de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

Cei 33 de senatori care au semnat contestarea sustin ca ratiunea sesizarii Curtii Constitutionale "nu vizeaza interzicerea fumatului in spatiile publice, ci vizeaza definitia «spatiului public inchis»".

In documentul inaintat Curtii Constitutionale se precizeaza ca prin definirea spatiului public inchis ca orice spatiu destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o forma de discriminare. Initiatorii sesizarii sustin, in documentul citat, ca prin aplicarea legii antifumat se creeaza o discriminare intre persoanele aflate in stare de detentie in penitenciare de siguranta si cele aflate in tranzit intr-un aeroport, carora le este permis sa fumeze intr-un spatiu public inchis, si ceilalti cetateni fumatori.

Citeste si:
Elena Udrea a cerut rejudecarea întregului caz în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea a cerut...

Potrivit unor surse politice, contestatia legii antifumat depusa la Curtea Constitutionala este semnata de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobritoiu (PNL), Lucian Sova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) si senatorul independent Alfred Laurentiu Mihai.

Conform legii adoptate de Camera Deputatilor, fumatul este interzis in "orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul in spatiile de la locul de munca si in orice loc de joaca pentru copii, fie ca este spatiu inchis sau in aer liber.

Citeste si:
6 lucruri pe care NU trebuie să le faci imediat după ce ai luat masa
6 lucruri pe care NU trebuie...

Interdictia se aplica si in mijloacele de transport in comun, in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului, de stat si private.

Fac exceptie celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxima siguranta. Totodata, fumatul este permis in camere special amenajate, exclusiv in zona de tranzit a aeroporturilor internationale, cu respectarea urmatoarelor conditii: sa nu fie spatiu de trecere sau de acces in spatii publice inchise, sa fie dotate cu sisteme de ventilatie functionale care sa asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativa, sa fie dotate cu scrumiere si extinctoare si amenajate in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind prevenirea si stingerea incendiilor si sa fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: "Camera pentru fumat", "Loc pentru fumat".

Citeste si:
Zegrean, dupa achitarea lui Toni Grebla: Toate acuzatiile care i...
Zegrean, dupa achitarea lui...

Legea interzice si comercializarea produselor din tutun in unitatile sanitare si cele de invatamant, de stat si private, precum si vanzarea la bucata a tigaretelor, tigarilor de foi si cigarillos.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de catre persoanele fizice se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de catre persoanele juridice a prevederilor legii se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 5.000 lei la prima abatere, cu amenda contraventionala de 10.000 lei si cu sanctiunea complementara de suspendare a activitatii pana la remedierea situatiei care a dus la suspendarea activitatii, la a doua abatere. Savarsirea unei noi contraventii se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 15.000 lei si cu sanctiunea complementara de inchidere a unitatii.

Legea Antifumat a fost initiata de deputata PSD Aurelia Cristea, care a fost sprijinita de mai multe ONG-uri in promovarea acestui proiect. Cristea a spus ca nu a facut altceva decat sa preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea si sa amendeze legea, in urma un demers de dezbatere publica inspirat din bunele practici ale statelor europene.

Citeste si:
Depășirea pe linie continuă ar putea fi permisă în anumite condiții
Noi modificări în Codul...

In prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul in spatiile publice inchise, in mijloacele de transport in comun si la locul de munca".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.