Dorinte de copil in Romania de azi: Sa-mi aduca Mosul mancare de Craciun, ulei sau faina

Casa Alexandra - asezamant care apartine fundatiei Concordia si care functioneaza exclusiv cu fondurile fundatiei - este unul dintre cele doua centre de zi in care se asigura pentru peste 70 de copii din familii sarace program gratuit de tipul "scoala dupa scoala”. Aici, copiii primesc zilnic o masa calda, haine, isi fac temele si pot face dus. Totusi, casa de copii nu e acasa, asa ca seara acesti copii merg la casele lor, in Mimiu, cel mai sarac cartier din Ploiesti, unde casele nu au apa, iar curtile nu au garduri.

Experienta de 24 de ani in Romania i-a invatat pe cei din organizatie ca saracia crunta duce la abandon scolar, iar de aici pana la abandonul familial nu mai e mult.

"Abandonul scolar este primul pas spre abandonul familial. Parintii sunt depasiti de situatie, nu-si permit sa le asigure copiilor nevoile de baza, caldura in case, lemne, mancarea. Urmeaza abandonul familial; in cel mai bun caz ii duc intr-un centru al DGASPC. Au fost cazuri cand i-au lasat pur si simplu pe strada sau i-au abandonat in fata unei institutii”, spune Elena Matache, director executiv de programe si proiecte la Organizatia Umanitara Concordia.

Casa Alexandra este al doilea centru de zi al fundatiei Concordia, dupa Casa Cristina, deschisa in urma cu doi ani. Aici, copiii primesc tot ce nu le poate asigura familia lor.

"Primesc masa de pranz, iar pentru unii dintre ei este singura masa pe care o primesc. Acasa nu prea au ce sa manance. Adica sunt cazuri in care nu putem discuta despre mic dejun, pranz si cina in niciun fel. Pe de alta parte, primesc hainute, materiale pentru scoala si pentru ei astea sunt cele mai importante valori. Dupa aceea discutam despre educatie, despre planurile lor de viitor. Pentru ei, astea sunt nevoile de baza si, in plus, au posibilitatea sa faca un dus, care e foarte important. Ei nu au baie, nu au apa curenta. Faptul ca pot sa vina la noi sa se apele, ca-si faca temele, fara sa le pricinuiasca parintilor griji…parintii vad in asta ca un camin pentru copii, ei pleaca dimineata la scoala si merg seara acasa mancati, spalati, cu temele facute”, spune Elena Matache.

Citeste si:

Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc să devină părinși: Vrem...

Seara, unii parinti isi iau copiii de la centru si ii duc acasa. Pe cei mai mari ii duc cei de la fundatie pana in statia de autobuz. Pe langa mancare si haine, copiii primesc si consiliere, iar parintii lor sunt ajutati sa-si gaseasca de munca. De cele mai multe ori, trauma acestor copii poarta un singur nume: saracia.

"Majoritatea au nevoie de consiliere, nu neaparat ca in familie ar fi suferit traume mai mult decat acelea de a fi in situatia de a nu avea ce sa manance, ci din problemele sociale cu care ei se lovesc tot timpul: si la scoala si pe unde merg sunt respinsi. Sunt etichetati: esti tigan, esti sarac, esti murdar si atunci toate aceste respingeri au dus, in timp, la niste probleme pe care le regasim foarte usor in comportamentul copiilor. Aceasta respingere si-a pus automat amprenta pe comportamentul lor si atunci copiii sunt fie foarte timizi, fie agresivi, nu neaparat fizic, dar mai ales verbal. Majoritatea sunt introvertiti, nu au incredere, nu au curaj sa deschida gura nici macar la ore. A fost nevoie de aproape un an sa reusim sa-i facem pe unii dintre copii sa deschida gura la ore. Desi stiau lectiile, nu aveau curaj, pentru ca le era teama ca vor fi luati in ras de colegi”, povesteste Elena Matache.

Citeste si:

Cu gândul la mâncare. La propriu

Si totusi, copiii acestia atat de saraci sunt mult mai echilibrati decat cei care primesc totul "de-a gata”, este de parere directoarea executiva de la Concordia.

"Pentru mine sunt trei categorii de copii si am sesizat diferentele dintre ele in cei 13 ani de cand lucrez aici. Sunt copiii din casele de tip familial care sunt abandonati de parinti, care traiesc acum in conditii foarte bune la noi, dar nu au parintii langa ei. Sunt copiii din centrele de zi, care stau cu parintii, dar sunt foarte saraci. Si mai sunt copiii din familiile normale. Si pot sa spun ca cei mai echilibrati din punct de vedere emotional sunt copiii din centrele de zi. Un copil care traieste langa parinti este mult, mult mai echilibrat. Sunt mult mai luptatori, mai ambitiosi si mult mai recunoscatori. Un copil care a crescut de mic intr-o casa de tip familial preia practic ce se intampla intr-o familie: este absolut normal sa primeasca de toate si ajunge la un moment dat sa nu mai aprecieze o jucarie pe care o primeste, sau o tabara sau o excursie sau hainute, pentru ca a crescut intr-un ritm in care toate nevoile lui au fost acoperite si nu a fost in situatia in care sa lupte pentruceva. Le-a avut pe toate”, mai spune Elena Matache.

Citeste si:

Andreea Bănică, listă mare de dorințe pentru 2022: „Să mă bucur mai...

In aceste zile, copiii de la Casa Alexandra il asteapta pe Mos Craciun. Si ii pregatesc si ei Mosului o surpriza: o serbare.

La cei opt ani impliniti, Cezar ar dori ca Mos Craciun sa-i aduca un elicopter cu telecomanda. Ar fi cea mai frumoasa jucarie din viata lui. A fost cuminte, invata sa scrie si este increzator ca-si va primi cadoul, pentru ca "Mosul e magic”. Intrebat ce face in centrul de zi, Cezar raspunde: "Invat. Invat sa-i scriu Mosului. Daca nu stiu sa-i scriu, nu cred ca Mosul ar veni”.

Monalisa are sase ani. Vrea "o papusa mare cu tableta”. Nu stie inca sa scrie, dar e hotarata sa invete, pentru ca stie ca, dupa sapte - opt ani, daca nu stii sa scrii, nu ai parte de cadouri de la Mos Craciun. Langa Monalisa, sta Marta. Are sapte ani si spune ca vrea "o papusa mica”. Si mai spune ca la Casa Alexandra "e mai bine ca acasa”.

Citeste si:

Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif

Gabi are noua ani si este in clasa a doua. Cand intreb de ce nu e in clasa a treia, asa cum ar trebui sa fie la varsta lui, tace si lasa privirea in jos. Spune ca merge la Casa Alexandra "ca sa invete, sa invete”. Denisa, sase ani, si Maria, opt ani, sunt surori. Si ele vin la Casa Alexandra sa invete sa scrie. Mai au o sora mai mica, de cinci ani, care abia asteapta sa creasca, sa vina si ea cu ele la centrul de zi. Fiecare dintre ele vrea cate o papusa de la Mos Craciun.

Pentru Monalisa, Marta, Denisa sau Cezar cadourile de la Mos Craciun sunt cele mai frumoase din lume, iar la centru darurile sunt mai mari si mai frumoase decat cele de acasa. Pentru ei, cadourile nu au brand. Papusa nu se cheama in niciun fel, e doar o papusa. I-au scris cu totii Mosului, s-au pregatit pentru serbare si asteapta ziua cea mare.

"Anul acesta reusim sa le oferim ce-si doresc. Printr-un noroc, sa zic asa, voluntari din Austria au colectat scrisorile si au pregatit cutii cu dorintele copiilor. In proportie de 90 la suta, totul e rezolvat”, spune directoarea de la Concordia, scrie MEDIAFAX.

Si adauga: "Copiii astia stiu sa se bucure si stiu sa aprecieze orice mic cadou pe care-l primesc. Pentru ei, o masa are cu totul alta valoare decat pentru un copil care are acasa tot ce-i trebuie si zice «azi vreau sa mananc si prajituri si ciocolata» si nu le apreciaza pentru ca fac pare din viata lui de zi cu zi. Copiii astia au ajuns sa dea o cu totul alta valoare alimentelor”.

Saracia i-a facut pe acesti copii ca la sapte, opt sau noua ani sa-i ceara lui Mos Craciun de mancare. Pentru unii dintre ei, aceasta este mult mai importanta decat o papusa.

"Fetitele isi doresc papusi, baietii masinute. Dar pe langa astea, ei au scris acolo o lista intreaga cu mancare, haine… Ei au dorinte din astea…Eu sunt cea care am deschis ambele proiecte (Casa Alexandra si Casa Cristina - n.r.) si am fost implicata de la contactul cu comunitatea, pana la punerea proiectelor pe picioare cu tot ce a insemnat: acte, dotari, personal, tot. Fiind implicata in asemenea maniera, m-am atasat foarte usor de copii si am avut ocazia sa vad tot felul de situatii care m-au emotionat. Au fost cazuri in care copiii au zis: «Eu nu vreau sa-mi aduca Mosul o papusa pentru ca stiu ca ea costa foarte mult, vreau sa-mi aduca Mosul mancarea de Craciun, o sticla de ulei, un kilogram de faina. Vorbim de copii mititei, de sapte ani, opt ani, noua ani…” povesteste Elena Matache.

Cat despre viitorul indepartat, copiii din centrele de zi ale fundatiei nu vor sa fie cosmonauti, politisti, invatatoare sau doctorite. Vor sa fie "oameni mari”. "(…) Adica sa aiba un loc de munca, sa aiba un salariu in fiecare luna si sa aiba o casa. Ei spun «sa fiu mare» si asta inseamna sa aiba o casa, un salariu si un loc de munca”, mai spune directoarea de la Concordia.

Conform celor de la Organizatia Concordia, numai la Ploiesti si numai in cartierul Mimiu se inregistreaza o rata uriasa a abandonului scolar - doar zece la suta dintre copiii din acest cartier merg la scoala. Familiile celorlalti sunt prea sarace pentru un asemenea lux. Unii dintre ei au ajuns la 15, 16, 17 ani si nu stiu nici sa scrie si nici sa citeasca.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe