Procurorii militari din Parchetul instantei supreme au clasat dosarul Revolutiei din decembrie 1989, in care au fost facute cercetari privind 709 morti, 2.198 de raniti, dintre care 1.855 impuscati, si 924 de retinuti, PICCJ precizand ca pentru unele fapte exista condamnari in alte cauze.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) a anuntat vineri, intr-un comunicat de presa, ca procurorii de la Sectia Parchetelor Militare au finalizat cercetarile in dosarul 11/P/2014 privind fapte comise in contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, ranirea si lipsirea de libertate a unor persoane, precum si distrugerea unor bunuri.

In raport de rezultatul cercetarilor efectuate cu privire la fiecare victima in parte si de impedimentele procedurale referitoare la punerea in miscare si exercitarea actiunii penale in cauza, prin Ordonanta din 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infractiunilor de propaganda de razboi, genocid, tratamente neomenoase, infractiuni de razboi contra proprietatii si altor drepturi, respectiv infractiuni contra umanitatii, retinandu-se ca faptele cercetate nu sunt prevazute de legea penala, "nefiind caracterizate de tipicitate in raport cu normele legale incriminatoare".

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infractiunile de omor, tentativa de omor si instigare la infractiunea de omor, retinandu-se, dupa caz, implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale sau existenta autoritatii de lucru judecat, dar si faptul ca decesul nu s-a datorat unei fapte prevazute de legea penala sau ca fapta nu exista, scrie MEDIAFAX.

Cauza a fost clasata si pentru infractiunea de ucidere din culpa, retinandu-se ca faptele nu sunt prevazute de legea penala, dar si pentru lovire sau alte violente si instigare la infractiunea de lovire sau alte violente, retinandu-se, dupa caz, ca fapta nu exista sau nu este prevazuta de legea penala, respectiv ca s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Procurorii militari au mai dispus: clasarea cauzei sub aspectul infractiunii de vatamare corporala si instigare la infractiunea de vatamare corporala, retinandu-se ca s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal si instigare la infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, retinandu-se, dupa caz, implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale sau existenta autoritatii de lucru judecat, dar si existenta unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea cauzei sub aspectul infractiunii de furt si distrugere, retinandu-se implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infractiunii de ultraj, retinandu-se implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale; clasare cauzei sub aspectul infractiunii de purtare abuziva si instigare la infractiunea de purtare abuziva, retinandu-se ca a intervenit amnistia.

Citeste si:
„Podul Unirii”, primul construit în Maramureș de la Revoluție...
„Podul Unirii”, primul...

Materialul de cercetare efectuat in dosarul 11/P/2014 se refera la "709 persoane decedate, 1.855 persoane ranite prin impuscare, 343 persoane ranite in alte imprejurari sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane retinute".

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofiteri, subofiteri si militari in termen. Procurorii au stabilit ca, in unele situatii, decesul s-a datorat "manevrarii imprudente a armamentului, victimele fiind din randul celor care s-au aflat in imediata apropiere a faptuitorilor".

De asemenea, anchetatorii au stabilit ca nu in toate cazurile decesul s-a produs prin impuscare, existand situatii in care decesul s-a datorat altor cauze, precum agresiunea, incendierea, accidentul rutier sau accidentul aviatic.

"In unele situatii, exista autoritate de lucru judecat, in sensul ca autorii infractiunilor de omor au fost trimisi in judecata si condamnati. In alte situatii cu privire la imprejurarile in care s-a produs decesul s-au dispus solutii de netrimitere in judecata, solutii care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu in toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevazute de legea penala, existand situatii in care decesul a fost urmare unui act suicidal (impuscare, precipitare etc.), manevrarii imprudente a armamentului din dotare de catre cel in cauza sau s-a datorat unor cauze patologice", a precizat PICCJ.

Citeste si:
România este într-o situație mai bună sau mai rea ca înainte de 1989?
România este într-o situație...

Din cele 1.855 de persoane ranite prin impuscare, 420 sunt ofiteri, subofiteri si militari in termen. Procurorii sustin ca, la fel ca si in cazul persoanelor decedate, exista situatii in care ranirea s-a datorat "manevrarii imprudente a armamentului".

"In unele situatii exista autoritate de lucru judecat, in sensul ca autorii au fost trimisi in judecata si condamnati. In alte situatii s-au dispus solutii de netrimitere in judecata, solutii care nu au fost, ulterior, infirmate. Exista si situatii in care, desi sustin ca au fost ranite in diferite imprejurari, persoanele in cauza nu au prezentat acte medicale care sa ateste existenta unor leziuni sau s-a stabilit ca leziunile nu au fost produse prin impuscare", a precizat PICCJ.

Din cele 343 de persoane ranite in alte imprejurari sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofiteri, subofiteri si militari in termen. Anchetatorii sustin ca, in principal, leziunile produse se datoreaza unor agresiuni, dar exista si situatii in care leziunile se datoreaza unor accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistenta a imobilelor avariate in contextul evenimentelor, activarea accidentala a unor dispozitive din sistemul de aparare al unitatilor militare etc.) sau autoaccidentarii, precum si "situatii in care unele persoane au suferit afectiuni neuropsihice".

Citeste si:
Procurorul care a deschis dosarul "10 august" a fost trimis in...
Procurorul care a deschis...

"De asemenea exista si situatii in care unele persoane, desi sustin ca au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale in acest sens sau s-a stabilit ca nu au suferit leziuni de natura traumatica", a mai aratat PICCJ.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.