Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informationala, a declarat ca, timp de noua ani si jumatate, "nu prea s-a intamplat nimic cu tranzitia" de la televiziunea analogica terestra la cea digitala terestra, in stilul clasic al romanilor, si "abia in ultimul an au inceput sa se miste lucrurile".

Sorin Grindeanu, ministru pentru Societatea Informationala, a facut aceste afirmatii la International Digital Forum, care este organizat, marti, la Bucuresti, de catre Asociatia pentru Comunicatii Digitale.

El a vorbit despre mai multe proiecte si initiative legislative din domeniul telecomunicatiilor, dar si despre tranzitia de la televiziunea analogica terestra la televiziunea digitala terestra.

"Vreo noua ani jumate - in stilul nostru clasic si nici nu caut vinovati - nu prea s-a intamplat nimic cu tranzitia de la analogic la digital. Ceea ce trebuia sa fie aplicat din 2006, conform conventiei de la Geneva, a inceput sa miste in ultimul an, ca de obicei la noi. Si nici inceputul la noi nu a fost prea fericit. Daca in iarna, cand incepusem munca la minister, exista o licitatie in desfasurare, care isi tot amana termenul, in momentul in care s-a intamplat acest termen limita, n-a venit nimeni (...) Asta mi-a ridicat inclusiv anumite semne de intrebare (...) S-a lucrat foarte mult in acea perioada (...) In acest moment, mare parte din etapele necesare unei licitatii au fost parcurse (...) Sper ca dupa ce se termina din punct de vedere legal toti acesti pasi, contestatii, tot ceea ce tine de specificul din tara noastra, sa se inceapa treaba", a spus Sorin Grindeanu.

Trecerea la televiziunea digitala terestra trebuie finalizata, la nivelul intregii tari, pe 31 decembrie 2016, conform celor mai recente reglementari legislative in acest sens. El a precizat ca in acest moment, Societatea Nationala de Radiocomunicatii Radiocom a inceput deja lucrul, la Bucuresti, Timisoara, Cluj si Iasi fiind facute upgradari tehnologice. "Asta inseamna ca 20% din piata este acoperita", a mai spus Grindeanu.

Pe de alta parte, Bogdan Iana, directorul executiv al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), a spus, marti, in cadrul International Digital Forum, ca pregateste organizarea unei noi licitatii pentru aplicarea strategiei de tranzitie la digital.

"Intentia noastra este sa continuam cu o noua licitatie. Pana la sfarsitul acestui an vom consulta public caietul de sarcini, iar incepand de anul viitor vom face o noua licitatie", a spus Bogdan Iana, precizand ca prin noua licitatie se va incerca acordarea a doua multiplexuri nationale, 27 regionale si 18 locale, care nu au fost acordate pana in prezent. "La licitatia de anul viitor sper sa avem clienti", a mai spus Iana.

Citeste si:
Denivelări de asfalt la Podul de la Brăila la doar o lună de la...
Denivelări de asfalt la Podul...

Pe de alta parte, Societatea Nationala de Radiocomunicatii Radiocom a anuntat, in luna iunie, inceperea etapei de testare a implementarii televiziunii digitale in Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara.

"In contextul trecerii la sistemul de emisie digitala terestra a programelor de televiziune, incepand din 17 iunie 2015 - data la care emisiile de televiziune analogica terestra in UHF vor inceta, Societatea Nationala de Radiocomunicatii, sub coordonarea Ministerului pentru Societatea Informationala, si impreuna cu Societatea Romana de Televiziune, va derula o etapa premergatoare trecerii la emisia digitala terestra, prin implementarea unei solutii de tranzitie a transmisiilor in format DVB-T2, cu acoperire in municipiile Bucuresti, Timisoara, Cluj si Iasi", a anuntat Radiocom, intr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Citeste si:
Top 4 greșeli de evitat atunci când cumperi un TV Smart
Top 4 greșeli de evitat...

In aceasta faza, Radiocom va folosi o parte dintre echipamentele care au transmis in banda UHF (postul TVR 2). In prezent, se afla in derulare licitatia pentru achizitionarea unor echipamente noi.

In paralel, Radiocom va continua pana la 31 decembrie 2016 emisia pe cale terestra a postului public de televiziune - TVR 1 in format analogic, in banda de frecventa VHF, pentru a mentine continuitatea informarii intregii populatii a Romaniei.

Societatea de Radiocomunicatii a comunicat, totodata, calendarul implementarii televiziunii digitale terestre in Romania, dupa adjudecarea a trei licente nationale in banda UHF.

Astfel, in iunie a inceput o etapa premergatoare a proiectului MUX1, care vizeaza realizarea unei retele nationale cu o acoperire de minim 90% din populatie, cu emitatoarele instalate, pana la data de 31 decembrie 2016. Pachetul de programe transmis pe MUX1, in format DVB-T2, va fi "free to air" si va contine programe publice si comerciale. "Pentru MUX2 si MUX4, se vor realiza doua retele nationale pana la data de 17 mai 2017, prin intermediul carora se pot transmite programe comerciale de televiziune", a mai spus Radiocom.

Citeste si:
IAB MIXX Awards, singurul festival internațional de digital din...
IAB MIXX Awards, singurul...

International Digital Forum 2015 este organizat la Bucuresti de Asociatia pentru Comunicatii Digitale (ACD). La eveniment participa reprezentanti ai industriei de telecomunicatii din Romania si din strainatate, dar si membri ai autoritatilor romane care reglementeaza acest domeniu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.