Mirosul cometei 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko a fost identificat cu ajutorul sondei Rosetta, o reusita importanta din punct de vedere stiintific pentru ca poate ajuta la identificarea originii substantelor chimice din Sistemul Solar, care au dus la formarea Terrei si la aparitia vietii, transmite AFP.

Sonda europeana Rosetta, care va incerca pe 12 noiembrie sa trimita un robot pe suprafata cometei 67P/ Ciurimov-Gherasimenko, a identificat "parfumul" acestui obiect spatial, compus din miros de oua stricate, de grajd si arome de alcool. Rosetta dispune, printre alte instrumente, si de un spectometru, numit Rosina, capabil sa studieze compozitia cozii cometei, formata din gaze si praf emanate de nucleu sub actiunea radiatiilor solare.

Desi cometa se afla la peste 400 de milioane de kilometri de Soare, Rosina a putut deja sa identifice o serie de molecule. Initial, instrumentul a detectat prezenta apei, a monoxidului si a dioxidului de carbon, amoniacului, metanului si metanolului (alcool metilic, n.r.). Spectometrul a gasit apoi formaldehida (formol, n.r.), hidrogen sulfurat, cianura de hidrogen, dioxid de sulf si sulfura de carbon, potrivit informatiilor publicate de Agentia Spatiala Europeana pe blogul misiunii Rosetta, scrie MEDIAFAX.

"Parfumul cometei 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko este foarte puternic, cu un miros de oua stricate (hidrogen sulfurat), de grajd (amoniac) si mirosul intepator si sufocant al formaldehidei", a descris aromele emanate de cometa Kathrin Altwegg, cercetatorul principal care lucreaza cu instrumentul Rosina al sondei spatiale.

"Toate aceste mirosuri se amesteca cu aroma amaruie, de migdale, a cianurii de hidrogen. Adaugati un parfum de alcool (metanol) acestui mix de arome, alaturi de cele de otet ale dioxidului de sulf si un pic de parfum dulce si aromatic de sulfura de carbon si veti obtine «mireasma» cometei", a explicat Kathrin Altwegg.

Dincolo de aspectul anecdotic, "toate acestea compun un amestec foarte interesant din punct de vedere stiintific pentru studierea originii materialelor Sistemului Solar, formarii Terrei si aparitiei vietii", a mai declarat Kathrin Altwegg.

Citeste si:
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...
Analiză făcută din birou. Un...

Misiunea spatiala Rosetta este prevazuta sa acompanieze cometa cel putin pana la trecerea acesteia pe langa Soare, in august 2015. Pe 12 noiembrie anul acesta, ESA va incerca sa plaseze pe suprafata nucleului cometei un robot laborator, Philae, aflat la bordul sondei spatiale, intr-un eveniment in premiera in istoria explorarii spatiale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.