Studentii romani inscrisi la facultati din Marea Britanie estimeaza ca vor avea datorii la momentul absolvirii, unu din cinci se asteapta sa aiba datorii pentru studii de peste 50.000 de euro si unu din doi, de peste 25.000 de euro, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Studiul "Sodexo Universitary Lifestyle Survey", realizat in randul studentilor inscrisi la universitatile din Marea Britanie, arata ca aproximativ 6.000 de romani au studiat acolo in anul universitar 2013- 2014, iar opt din zece studenti isi doresc o diploma de licenta pentru a obtine un loc de munca mai bun in viitor. In studiu au fost analizate motivatiile in alegerea unei universitati, presiunile financiare si sociale ale studentilor, atitudinea acestora fata de educatia superioara, precum si asteptarile lor dupa absolvire, scrie MEDIAFAX.

Din document rezulta ca studentii care urmeaza o facultate in Marea Britanie estimeaza ca vor avea datorii financiare la momentul absolvirii.

"Aproape 1 din 5 studenti (17 la suta) se asteapta sa acumuleze datorii pentru studii mai mari de 50.000 de euro. In 2012, doar doi la suta dintre studenti estimau ca se vor afla in aceasta situatie. In acelasi timp, 58 la suta dintre studenti estimeaza ca vor acumula datorii de peste 25.000 de euro. Aproape o treime din totalul studentilor apreciaza ca sumele imprumutate pentru a-si finanta studiile universitare sunt prea mari", se arata in studiu.

De asemenea, un sfert dintre studenti si-au consultat parintii inainte de a se inscrie la cursuri universitare, mai mult decat dublu fata de anul 2012.

"In pofida sumelor pe care estimeaza ca le vor avea de returnat la finalul studiilor universitare, numarul studentilor care se arata ingrijorati de nivelul ridicat al datoriilor a scazut in ultima decada cu 10 la suta, pana la patru la suta in 2014. Pe fondul cresterii datoriilor acumulate in anii de studii, in randul studentilor se inregistreaza o crestere a nivelului de nemultumire fata de calitatea programelor si a cursurilor universitare. Peste un sfert dintre studenti (28 la suta) afirma ca nivelul datoriilor reprezinta o investitie prea mare in cariera. In urma cu doi ani, doar 10 la suta dintre studentii din Marea Britanie erau de acord cu aceasta afirmatie. Gradul de indatorare din prezent este responsabil si pentru reconsiderarea optiunilor initiale in ceea ce priveste programele universitare in randul a 23 la suta dintre studenti"
, rezulta din studiul citat.

Citeste si:
Studiu Infografic: Profilul clienților sistemelor fotovoltaice în...
Studiu Infografic: Profilul...

Investitia mai mare de-a lungul anilor universitari ii determina pe studenti sa acorde o importanta sporita obiectivului final, iar imbunatatirea sanselor de a obtine un loc de munca mai bun este motivul pentru care 76 la suta dintre studenti urmeaza cursuri universitare, in timp ce 62 la suta spera ca astfel sa isi asigure venituri mai mari. In acest context, dorinta de a obtine note bune este foarte intalnita: aproape noua din zece studenti (84 la suta) afirma ca sunt preocupati sa obtina notele pe care si le doresc, in crestere de la 72 la suta in 2012 si de la 61 la suta in 2004, cand sondajul a fost realizat pentru prima data.

"Aceasta presiune suplimentara a contribuit la tendinta observata de-a lungul ultimilor sase ani in randul studentilor de a se concentra pe activitatile scolare in detrimentul celor de socializare. Mai multi studenti ca niciodata sunt acum preocupati sa gaseasca echilibrul intre viata academica, sociala si obligatiile de serviciu - locul de munca reprezentand a doua sursa de stres (cu 69 la suta dintre studenti nominalizand acest fapt, in crestere de la 41 la suta in 2004). Pentru 52 la suta dintre studenti, nevoia de a economisi este motivul unei activitati scazute de socializare", rezulta din studiu.

Citeste si:
Marea Britanie ar putea deveni mai săracă decât România. Analiza...
Marea Britanie ar putea...

Din documentul citat mai reiese ca 76 la suta dintre studenti cheltuiesc saptamanal 25 de euro sau mai putin pentru a se distra, in crestere de la 61 la suta in 2012, iar pentru a pastra cheltuielile in aceasta limita, o jumatate dintre studenti aleg sa ramana in casa atunci cand se intalnesc cu prietenii, iar o treime (33 la suta) nu consuma alcool cand socializeaza, in crestere de la 26 la suta in 2010.

"A invata reprezinta principala prioritate pentru majoritatea studentilor inscrisi in cadrul universitatilor din Marea Britanie. Aproape trei sferturi (74 la suta) petrec zilnic intre doua si cinci ore la cursuri, seminarii si laboratoare si 72 la suta aloca zilnic studiului individual intre doua si cinci ore. Aproximativ 18 la suta petrec intre sase si opt ore pe zi la cursuri, seminarii si laboratoare, dublu fata de procentul inregistrat in urma cu doi ani. Nu este surprizator faptul ca numarul celor ingrijorati ca nu isi pot organiza eficient volumul de munca pentru universitate este in crestere de la 30 la suta in 2004 la 61 la suta in prezent", spun initiatorii studiului.

Citeste si:
Cum gestionezi datoriile afacerii tale într-un mod inteligent
Cum gestionezi datoriile...

Interesul pentru studiu se reflecta si in diminuarea numarului de ore lucrate in regim part-time de studenti. Astfel, doar 36 la suta spun ca lucreaza saptamanal intre 11 si 20 de ore, comparativ cu 55 la suta in 2004, in timp ce 53 la suta lucreaza mai putin de 10 ore intr-o saptamana, in crestere de la 36 la suta in 2012.

Studiul "Sodexo University Lifestyle Survey" este publicat o data la doi ani, incepand din 2004, fiind realizat in parteneriat cu Times Higher Education, pentru a oferi o analiza detaliata a modului de viata al studentilor, de la modalitati de finantare a studiilor, la obiceiuri alimentare. Editia din 2014 a fost realizata cu participarea unui esantion de 2.000 de studenti, in cadrul a peste 144 de universitati din Marea Britanie. Participantii la sondaj sunt studenti la zi din toti anii universitari.

Citeste si:
Minivacanță pentru elevi și studenți de 1 Decembrie. Când începe...
Minivacanță pentru elevi și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.