Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant ii cere premierului Victor Ponta schimbarea Legii educatiei nationale, inclusiv in sensul interzicerii fondului clasei, precizand ca acesta isi are radacinile in subfinantarea cronica a invatamantului de stat, in ultimii 24 de ani.

FSLI i-a trimis o adresa premierului pentru a-i transmite ca, avand in vedere cazul recent de la Scoala nr.10 "Maria Rosetti" Bucuresti, dar si celelalte incidente care au avut loc in ultimii ani si in care au fost implicate cadre didactice, prezentate pe larg de mass media, "este momentul ca Guvernul Romaniei, parlamentarii, indiferent de partidul politic din care fac parte, sa adopte masuri urgente de modificare a legislatiei si, in special, a Legii educatiei nationale".

Potrivit MEDIAFAX, sindicalistii precizeaza ca prin modificari ar trebui sa se interzica constituirea asa-numitului "fond al clasei", inclusiv implicarea parintilor in gestionarea acestuia, sa se instituie masuri de protectie a personalului din unitatile de invatamant care sunt, din ce in ce mai des, victime ale violentei verbale si fizice a parintilor si elevilor, fara a avea la dispozitie nicio parghie pentru a interveni impotriva celor care recurg la asemenea acte si sa se regandeasca sistemul de salarizare a personalului din invatamant.

"Nu trebuie uitat ca astfel de practici, ca si incurajarea constituirii «fondului clasei», atat de mult hulit, isi au radacinile in subfinantarea cronica, in ultimii 24 de ani, a invatamantului romanesc de stat si in salariile de mizerie ale cadrelor didactice. Interzicerea, prin lege, a «fondului clasei» presupune sa se intervina cu masura compensatorie absolut necesara de a se aloca sase la suta din PIB pentru finantarea invatamantului, asa cum prevede Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru ca sistemul sa functioneze in parametrii normali!", se arata in adresa transmisa premierului.

FSLI sustine ca realitatile sistemului educational romanesc demonstreaza ca invatamantul de stat nu este efectiv gratuit si ca scoala romaneasca este nevoita sa apeleze, sub diferite forme, la sprijinul financiar al parintilor, pentru a putea supravietui, deoarece statul si comunitatea locala sunt incapabile sa asigure resursele financiare necesare pentru asigurarea unor conditii materiale minimale pentru buna desfasurare a procesului instructiv-educativ.

Citeste si:
Anca Serea, declarații despre felul în care a ales să își educe...
Anca Serea, declarații despre...

"In secolul informatiei, al comunicarii, scoala trebuie sa fie factorul decisiv in ridicarea nivelului cunostintelor stiintifice, sa faciliteze accesul si insusirea unor noi tehnologii, sa asigure o gandire creatoare tinerelor generatii. Altfel, tinerele generatii formate in sistemul de invatamant romanesc, vor fi eliminate din competitie. Ori, in prezent, datorita permanentei subfinantari, creta si tabla sunt in continuare, in multe unitati de invatamant, singurele mijloace didactice pe care statul roman le poate pune la dispozitie cadrele didactice. Mai mult, fondurile alocate de-a lungul timpului pentru dotarea unitatilor scolare au fost, in mare parte, irosite pe achizitionarea unor mijloace depasite, planse facute in graba, materiale de slaba calitate, adesea cu greseli, neadaptate programei scolare", se mai arata in adresa.

Citeste si:
Finanțarea start-up-urilor: cele mai bune opțiuni pentru afacerea...
Finanțarea start-up-urilor:...

Sindicalistii spun ca parintii care isi doresc sa le asigure o sansa reala la o educatie de calitate copiilor au sustinut financiar invatamantul de stat, sub diferite forme, ceea ce, in opinia FSLI, a generat discrepante majore intre unitatile de invatamant, in ceea ce priveste conditiile pe care le ofera elevilor, dar fac apel la incetarea acestor practici.

"Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant considera ca este de datoria statului roman sa asigure accesul la un invatamant de calitate pentru toti copiii, indiferent de mediul din care provin, si acest lucru este posibil numai prin respectarea Legii educatiei nationale, in sensul alocarii a minimum sase la suta din PIB pentru finantarea invatamantului", au concluzionat sindicalistii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.