Mircea Veroiu – Regizorul care a reinventat filmul românesc

Viața personală: iubiri, pierderi și momente care inspiră

Mircea Veroiu, născut pe 29 aprilie 1941 în Târgu Jiu, a fost marcat din copilărie de pierderea tatălui său, căzut în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost crescut de mama sa, Livia Veroiu, artist plastic, care i-a insuflat pasiunea pentru frumos și l-a sprijinit în primii pași ai vieții.

În tinerețe, Veroiu a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport, fiind repartizat ca profesor la Oltenița. Nereușind să se adapteze acelei vieți, nu s-a prezentat la post și a fost dat în urmărire de miliție – un moment de criză care l-a împins spre vocația sa autentică: cinematografia.

În plan sentimental, Veroiu a trăit două mari iubiri. Prima sa soție a fost jurnalista și scriitoarea Silvia Kerim, o femeie cultă, sensibilă, care l-a sprijinit enorm în carieră. Relația lor a fost una profundă și intensă, iar după moartea lui, Silvia i-a dedicat cartea „Ultima vară a tinereții”, o mărturie emoționantă despre omul și artistul Veroiu.

Ulterior, s-a căsătorit cu frumoasa actriță Elena Albu, cu care a format un cuplu mediatizat și admirat în lumea artistică. Deși nu a avut copii, Mircea Veroiu a fost profund legat de familia sa extinsă și de prietenii apropiați.

Studii și formare profesională

După ce a renunțat la cariera în sport, Veroiu a fost admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", pe care l-a absolvit în 1970. Încă din timpul facultății, s-a remarcat cu scurtmetrajele "Cercul" (1968) și "Preludiu" (1969), care anunțau un regizor cu o viziune poetică și o estetică aparte.

Cariera în cinematografie: între realism poetic și western românesc

Debutul său în lungmetraj, "Nunta de piatră" (1972), realizat alături de Dan Pița, a devenit un film-cult al cinematografiei românești. A urmat "Duhul aurului" (1974), o altă colaborare emblematică, ambele inspirate din proza lui Ion Agârbiceanu și filmate în stilul unui "western transilvănean".

Printre titlurile sale notabile se numără:

• "Dincolo de pod" (1976) – o adaptare după "Ion" de Rebreanu,




• "Artista, dolarii și ardelenii" (1980) – parte din trilogia de western românesc,




• "Adela" (1985) – bazat pe romanul lui Garabet Ibrăileanu, film premiat la San Remo.

A fost și actor, apărând în filme ca "Actorul și sălbaticii" (1975) și "Înarmat și foarte periculos" (1977), demonstrând o versatilitate artistică rară.

Exilul în franța și ultimii ani

După succesul filmului „Adela”, Veroiu a plecat în Franța în 1986, sperând să își continue cariera acolo. Din păcate, nu a reușit să se impună în peisajul cinematografic francez și a trăit o perioadă de izolare artistică. După 1990, s-a întors în România, unde a regizat "Somnul insulei" (1994) și "Craii de Curtea Veche" (1995), filme care i-au readus prestigiul pierdut.

Boală și moarte

Mircea Veroiu s-a stins din viață pe 26 decembrie 1997, la doar 56 de ani, în urma unui cancer. A fost incinerat, conform propriei dorințe. Prietenii apropiați l-au descris drept un om tandru, generos și perfecționist, care a trăit discret și intens.

Moștenirea artistică și recunoașterea postumă

Mircea Veroiu rămâne una dintre cele mai influente figuri din cinematografia românească. Filmele sale sunt studiate în școlile de profil și revăzute cu admirație de noi generații. A fost un vizionar care a îndrăznit să creeze filme atipice, poetice și rafinate, într-o epocă rigidă și restrictivă.

Mircea Veroiu nu a fost doar un regizor – a fost un creator de lumi, un poet al imaginii, un om care și-a căutat mereu libertatea, atât în artă, cât și în viață. A trăit intens, a iubit profund și a lăsat în urmă o moștenire artistică ce nu se va stinge niciodată.

Despre autor:

Redactia 9AM

Mai multe