Departe de casă și de oamenii dragi, Alexia Eram a luptat cu toate forțele în America Express, iar recent a dezvăluit de cine i-a fost cel mai dor. Nu este vorba despre părinții ei.

Alexia Eram, dezvăluiri despre America Express

Alexia Eram și Aris, fratele ei, formează una dintre echipele acestui sezon de la America Express. Încă din prima zi de competiție, aceștia au reușit să le demonstreze tuturor faptul că sunt foarte puternici și au câștigat amuleta de 1000 de euro, dar și un joker care i-ar putea ajuta pe viitor, când se așteaptă mai puțin.

Nu mai este un secret că deși sunt doar două luni plecați de acasă, concurenți pierd noțiunea timpului și au impresia că au trecut mai multe zile, pentru că sunt mereu pe fugă, au multe probe de dus la bun sfârșit și trebuie să ajungă dintr-un loc în altul, în cel mai scurt timp, dacă își doresc să fie printre primii ajunși la Irina Fodor.

Într-un interviu acordat de curând, fiica Andreei Esca a vorbit despre experiența vieții sale de care s-a bucurat alătrui de Aris și consideră că a luat cea mai bună alegere să plece alături de fratele său.

„A fost extraordinar. A fost o experiență unică, am învățat foarte multe lucruri. Cred că faptul că l-am ales pe Aris (n.r. fratele ei) a fost cea mai bună decizie”, a declarat Alexia Eram, la Antena Stars.

De asemenea, concurenta emisiunii de la Antena 1 a spus că i-a fost cel mai tare dor de iubitul ei, Mario Fresh, dar acest lucru se întâmpla mai mult seara, când se băga în pat, pentru că în timpul zilei erau prea multe de făcut și nu avea timp să se gândească la altceva.

„V-am zis, dorul de Mario (n.r. Fresh) era seara, când mă băgam în pat, pentru că atunci, practic, nu te mai gândeai la lucruri. Dar în rest, sincer, nu aveai timp să stai să te gândești la nimic. Și fără telefoane, dar a fost cel mai tare lucru, pentru că m-a deconectat așa și m-am simțit așa mai liberă, adică nu mai eram stresată, adică doar am trăit viața”, a mai povestit ea.

Citeste si:
De ce a refuzat Daniela Gyorfi să participe la America Express. Ce...
De ce a refuzat Daniela...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Octombrie 2023 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.