Daniela Gyorfi a refuzat propunerea de a participa la America Express. Chiar dacă multe alte vedete și-ar dori să plece în aventura vieții lor, ea nici nu a stat pe gânduri când le-a zis că nu ar vrea să fie concurentă în America Express.

Daniela Gyorfi, despre refuzul de a participa la America Express

Daniela Gyorfi este una dintre cele mai mari și cunoscute artiste de la noi din țară, este apreciată de mii de oameni, iar producătorii America Express au avut mari încredere că s-ar fi descurcat de minune în acest concurs. Ea nu și-a dorit să audă de una ca asta și a explicat clar de ce nu se vede potrivită pentru acest format.

Artista nu are motivație pentru a accepta o asemenea provocare, mai ales pentru că nu mai este la vârsta la care să poată face anumite sacrificii de dragul televiziunii. I se pare nepotrivit ca o persoană precum ea să doarmă pe stradă, pentru a o cunoaște lumea, pentru că nu are nevoie.

Un alt aspect pe care l-a adus în discuție este legat de faptul în America Express nu merg persoane cunoscute, ci doar persoane care vor să ajungă să fie știute de toată lumea.

„Nu sunt motivată pentru America Expres. Nu mai sunt la vârsta în care să dorm pe stradă, ca să ajung să mă cunoască lumea. Ni s-a propus, dar am refuzat. Nu prea vezi oameni cunoscuți care merg acolo”, a declarat Daniela Gyorfi, pentru cancan.ro.

Vedeta a mai vorbit și despre faptul că nu vrea să ajungă în fața altarului la cei 55 de ani ai săi, pe motiv că i s-ar părea jenant să mai ajungă în fața altarului. Nici măcar o cununie civilă nu s-a gândit, chiar dacă nu are nimic de reproșat familiei sale, fiind una normală în care au parte de momente frumoase, dar și de discuții în contradictoriu.

„Suntem o familie normală. Nu pot spune că-mi curge miere pe ziduri, dar nici că ne e rău. Ar fi jenant să mă mai mărit acum. Nu fac nimic, nicio cununie, nico nuntă. Avem momente când ne certăm, dar ne împăcăm. Mai țipăm și noi unul la altul. Câteodată eu cedez, altă dată el. Își mai cere scuze când greșește. Avem orgolii, dar nu extreme. Suntem împreună de 17 ani, avem simțul umorului foarte dezvoltat”, a mai zis ea.

Citeste si:
Cătălin și Romică Țociu, primele declarații după eliminarea de la...
Cătălin și Romică Țociu,...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Ianuarie 2024 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.