Jean de la Craiova va juca într-un film indian
Jean de la Craiova este mândru de tot ceea ce a reușit să facă pânâ la vârsta sa, dar nimic nu se compară cu ceea ce va urma să se întâmple în toamna acestui an. Cunoscutul cântăreț de manele a reușit să treacă granițele țării și să se facă remarcat și peste hotare și nu poate decât să fie recunoscător pentru toate lucrurile frumoase de care se bucură. De exemplu, în toamnă, acesta va apărea într-o scenă dintr-un film indian, care se va filma în Paris.
Deși gurile rele ar spune că o secvență nu este chiar mare lucru, pentru Jean de la Craiova este o realizare și aceasta și o onoare, deși știe cumva ce îl așteaptă. Știe despre indieni că au ritualuri, cred în zeități, iar el nu este pe aceeași lungime de undă, deoarece este creștin ortodox și nu vrea să își schimbe credința. Se bucură de ceea ce i se întâmplă și speră ca și oamenii să fie mulțumiți de ceea ce vor vedea, pentru că el va da tot ceea ce are mai bun, pentru ca lucrurile să iasă ca la carte. Este un pas foarte important în cariera lui, deși deja îl știe o țară întreagă, știe că aceasta este o mare oportunitate pentru a se face remarcat și India, unde ajunge să fie deja cunoscut ușor, ușor.
“Așteptăm în toamnă să filmeze la Paris o secvență în care o să particip și eu. Chiar și o secvență pentru mine este interesantă. E o onoare să joc într-un film indian. (…) Să mă purific, da, să-mi dea ăia să beau ceva din scoică, să mă transform în ceva.
Ori diliu, nebun. Din două trei. Da, sunt multe ritualuri acolo. Ei cred în zeități, multe, Guru, niște chestii, nu aș vrea să mă lipsesc, eu cred în Iisus Hristos, în Dumnezeu al nostru și atât. Mă vezi pe mine într-un cearceaf de ăla portocaliu, ras în cap și cu o narghită în frunte?”, a declarat Jean de la Craiova, la Antena Stars.
Mai apoi, îndrăgitul cântăreț de manele a vorbit și despre familia lui pe care preferă să o țină departe de lumina reflectoarelor, fiind din punctul lui de vedere cea mai bună alegere pe care o poate face pentru binele lor. Deși au luat de comun acord această decizie, au și ieșiri frumoase fie împreună, fie separat.
Jean de la Craiova, influențat de Dorian Popa. Ce schimbare vrea să...
„Singur pentru că familia mea este într-o direcție, iar eu am viața mea pe care o am, dar există și ieșiri frumoase, cu familia, eu, separat, în altă conjunctură, în altă lume, în altă destinație”, a mai zis artistul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro