Scandal de zile mari, în platoul emisiunii „Bravo, ai stil!”, între concurente. Două dintre ele au purtat o discuție aprinsă în gala eliminatorie în care, de asemenea, una dintre concurente a părăsit competiția, deși nu se aștepta să fie chiar ea.

Scandal în platoul emisiunii„Bravo, ai stil!”

Cea mai recentă ediție a emisiunii „Bravo, ai stil!” a fost una care le-a pus pe concurente în niște situații complicate, pe motiv că cele mai multe dintre el nu s-au descurcat și au obținut note destul de mici. De exemplu, Luiza a primit 1 pe linie din cauza ținutei pe care adus-o în fața lor, pe seama căreia cei trei jurați au făcut mai multe glume.

Nici Milena nu i-a impresionat foarte tare pe Alex Abagiu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu și în plus s-a mai luat la ceartă și cu una dintre colegele sale, la care nu s-a putut abține să nu țipe, la un moment dat, atrăgându-i atenția asupra faptului că ar trebui să facă liniște, în clipa în care vorbește ea, să o asculte, iar mai apoi să îi dea replica, nu să vorbească peste ea. Totul a început de la acuzațiile pe care Constanția i le-a adus acesteia conform căreia ținuta sa ar fi fost una copiată.

Îmi pare rău să-ți spun, nu era copy-paste. Poza respectivă e a prietenei mele, care și-a făcut ținuta respectivă. Body-ul este cu totul altul, eu am purtat un top. Cum poți să spui că e unu la unu, dacă eu deja pun anumite chestii?”, a zis Milena.
Foarte multe chestii..”, a zis repede Constanția.
Taci, când vorbesc! Te rog eu frumos, lasă omul să vorbească.”, a mai zis
Păi ai pus o întrebare”, a mai afirmat Constanția.
Eu am venit cu niște tocuri și ea a venit cu niște cizme cu platformă în poza respectivă. Se poate da, pot să vă dau poza respectivă, nu e unu la unu.”, i-a zis Milena.

Bine Milena, chiar m-ai plictisit, sincer.”, a fost replica ei.

Ok, măcar nu mai vorbi anumite chestii care se pot proba, sincer. O să trimit cel mai bine poza producției.”, a zis Milena, la final.

Citeste si:
Ilinca Vandici, despre marea finală „Bravo, ai stil!”. Producătorii...
Ilinca Vandici, despre marea...

După aceea, a venit momentul eliminării care s-a dovedit a fi unul extrem de greu pentru cele aflate în coada clasamentului și anume Jasmine, Luiza, Constanția și Milena. Din păcate pentru ea și pentru admiratorii ei, cea care a obținut cele mai puține voturi a fost Jasmine. După ce a aflat trista veste, a zis că nu era cea care merita să plece acasă, pentru că nu a avut cele mai slabe ținute, dar cel mai mare dezavantaj a fost legat de faptul că nu a știut să atragă oamenii din fața micilor ecrane de partea sa.

„Oricine, orice spune, nu eram persoana care merita să părăsească competiția, dar așa s-a vrut. Nu vreau să-mi dau cu părerea. Fetele, poate nici pentru ele nu meritam, poate pentru unele da. Eu le urez baftă în continuare tuturor și preferatele mele sunt Iris și Sorina, sper să nu se schimbe ceva pe parcurs. Poate n-am avut o ținută bună acum, dar nu cred că meritam asta. Sincer, eu cred că și Luiza și Milena au avut ținute mai proaste decât mine și la cât au fost pe ultimul loc ar fi meritat. Dar aparent aici nu ține doar de stil și de ținutele pe care le faci.
Eu cred că nu am atras mult publicul, nu m-am certat, dar eu asta sunt. Sunt supărată, adică nu supărată, dezamăgită. Mi-a plăcut, a fost o experiență, și le țin pumnii colegelor de care am zis: Sorina, Iris, Alina, cred că merită, la fel cum merit și am meritat și eu, doar că n-a fost să fie!”, a declarat Jasmine, la Kanal D2.
Citeste si:
Cătălin și Romică Țociu, primele declarații după eliminarea de la...
Cătălin și Romică Țociu,...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Aprilie 2023 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.