Eliminare America Express 2023
Cea mai recentă ediție a emisiunii America Express a fost una care i-a pus în dificultate pe: Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Nelu Cortea și Cătălin Bordea, dar și pentru Dinu și Jean Gavril, care nu au obținut la fel de multe puncte precum trupa Andre și au fost nevoiți să lupte pentru locul lor în concurs, în cursa pentru ultima șansă. Probele de seara trecută i-au făcut să realizeze cât de norocoși sunt, dar și să prețuiască mai mult ceea ce au acasă, după ce au văzut că triburile pe care le-au ajutat nu aveau nici măcar apă.
Deși au luptat din greu, au dat tot ceea ce au avut mai bun și s-au chinuit să ajungă primii la Irina Fodor, de data aceasta, norocul nu a fost de partea lui Jean Gavril și a fratelui său, Dinu. Cântărețul nu regretă nimic, fiind de părere că tot ceea ce li s-a întâmplat lor în semifinala concursului de la Antena 1 i s-ar fi putut întâmpla oricui.
„Asta a fost. Se putea întâmpla oricui. În America Express e de ajuns să nu prinzi o mașină și să ți se strice toată ziua”, a declarat Jean Gavril, la America Express.
Jean Gavril a reușit să învețe extrem de multe lucruri de pe urma acestei experiențe, fiind recunoscător pentru faptul că au fost ales să participe alături de fratele său, Dinu, la America Express și crede că nu va uita niciodată tot ceea ce a trăit în cele două luni de filmări într-unele dintre cele mai periculoase orașe din Mexic, Columbia sau Guatemala. Se bucură că fratele lui a fost lângă el, deși au avut multe momente în care s-au enervat și s-au certat.
„Toată experiența e de departe ceva ce nu o să uit niciodată. Mă bucur că s-a întâmplat alături de tine, Dinule. Îți dai seama că o să fim bătrâni și o să povestim de toate proatiile care ni s-au întâmplat aici. O să fie super amuzant”, a mai spus cântărețul.
Citeste si:De ce a refuzat Daniela Gyorfi să participe la America Express. Ce...
O parte dintre colegii lor au avut lacrimi în ochi la plecarea fraților Gavril, iar Nelu Cortea a precizat că i se pare fascinant cum au reacționat în situațile neplăcute prin care au trecut, admirând și energia pe care au avut-o la orice pas.
„Nu și-au pierdut energia nici măcar o secundă. Mi se pare fascinant modul lor de a lua lucrurile nasoale care li se întâmplă într-un fel amuzant”, a spus Nelu Cortea, la America Express.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Noi centre comerciale în țară. Românii de la K2 Retail Properties deschid...
Sursa: retail.ro
-
Underline Ventures: în fața neprevăzutului e bine să ai opțiuni
Sursa: start-up.ro
-
Rugăciune de vindecare miraculoasă - Puterea credinței în momentele de suferință
Sursa: garbo.ro
-
BNR așteaptă ca inflația să coboare cu adevărat: s-a decis menținerea...
Sursa: futurebanking.ro
-
Americanii care alimentează companiile din România cu energie nucleară proprie
Sursa: green.start-up.ro
-
Dacia, vânzări în creștere cu aproape 3% în 2024. Sandero este cel mai...
Sursa: wall-street.ro
-
Noni - fructul minune din Pacific. Uite cum te poate ajuta
Sursa: kudika.ro