Oana Roman s-a săturat de minciunile pe care cei dragi le spun despre ea, referindu-se de data aceasta la fostul ei partener de viață, dar și la sora sa, Catinca Roman. Pe scurt, din câte a declarat chiar ea, Marius Elisei nu i-a luat niciun cadou Izei, iar sora ei nu și-a vizitat mama, cum a susținut. Ce alte declarații a mai făcut!

Oana Roman, sătulă de minciuni

Despărțirea Oanei Roman de Marius Elisei a venit la pachet cu niște discuții aprinse pe seama fiicei pe care le au împreună. Vedeta l-a acuzat pe acesta că nu ar contribui în niciun fel la creșterea copilului pe care îl au împreună, iar el nu s-a putut abține să nu comenteze și el câte ceva pe marginea acestui subiect. Inițial, a zis că nu a observat ce a scris pe Instagram, dând de înțeles că are lucruri mult mai importante de făcut. Mai apoi, fostul partener al fiicei lui Petre Roman a menționat câ îl bufnește râsul în fața acuzațiilor vedetei legate de creșterea Isei, pentru care el a arătat mereu un interes crescut sau cel puțin asta a vrut să arate.

„Nu am observat ce a scris pe Instagram. Nu am stat să citesc că nu vreau să mă mai încarc cu nimic. Mă bufnește și râsul, mă rog, e treaba ei, să spună ce vrea, să scrie ce vrea, ea scrie, ea răspunde. Ea știe de ce a scris chestia asta! Așteptați jihadul atunci. Ea ar trebui să răspundă, să zică exact ce a vrut să spună. Nu am ce să zic! Vorbesc la telefon cu ea, normal (n.r. cu fiica). Întrebați-o pe ea de ce scrie chestiile astea. De ce să stai să scrii totul pe rețelele de socializare?”, a declarat Marius Elisei, pentru spynews.ro.

Nu a trecut prea mult timp, iar Oana Roman a luat din nou atitudine și i-a cerut explicații fostului partener, despre care a spus că nu și-a făcut timp pentru copilul lor, nici măcar pentru a o duce sau pentru a o lua de la școală și nici nu are bani pentru a contribui la creșterea ei. Cel mai tare a deranjat-o faptul că deși nu a ajutat-o cu nimic în ceea o privește pe Isa în cei nouă ani, îl bufnește râsul când ea aduce în atenția oamenilor problemele care au existat dintotdeauna în familia lor.

"Dacă îl bufnește râsul să o luăm pas cu pas. Eu am declarat că el mi-a spus mie că până se stabilizează nu are timp să se vadă cu ea, să o ia sau să o ducă la școală și nu are bani să contribuie la creșterea ei. Lucru pe care el nu l-a contrazis. A declarat că vorbesc des la telefon, dar asta nu înseamnă că se implică în vreun fel în creșterea ei. Deci, nu mă contrazice, dar dacă tot îl bufnește râsul, eu l-aș întreba și aș dori să spună public când a dus-o ultima oară la școală, când a luat-o ultima oară de la afterschool, când a ieșit ultima oară cu ea în oraș, când a fost în 9 ani de când este Isa, o zi cu ea, doar el cu ea, ce cadouri i-a oferit în ultimii ani vreodată și cu ce s-a implicat în creșterea ei în ultimii ani, mai ales de când a început școala. Dacă tot îl bufnește râsul în felul acesta, aș vrea și eu să știu, pentru că eu nu spun niciodată lucruri neadevărate, pentru care nu am ceva în spate, adică niște probe și așa mai departe.

Citeste si:
Răspunsul Oanei Roman la criticile Catincăi: Nimeni nu are dreptul...
Răspunsul Oanei Roman la...

De asemenea, aceste lucruri sunt știute, pentru că oamenii văd cine o duce pe Isa la școală, cine o ia de la afterschool, cine se duce cu ea la activități și mai ales, oamenii știu cine plătește facturile peste tot. Deci să nu îl mai bufnească râsul atât, pentru că eu chiar cred că nu este cazul și ar fi bine măcar să își vadă de ale lui și să nu mai dea declarații de tipul ăsta, când se știe realmente cu musca pe căciulă.", a declarat Oana Roman, pentru wowbiz.ro.

Nu a iertat-o nici pe sora sa pentru spusele ei legate de vizitele pe care ar fi trebuit să i le facă mamei lor. Din câte a spus Oana Roman, Catinca Roman nu a mai mers în centrul de îngriire pentru bătrâni în care se află Mioara Roman de aproximativ un an. Vedeta a zis că are dovezi audio în acest sens, pentru că în lipsa unor astfel de probe, nici măcar nu ar fi avut curajul să vorbească. De asemenea, a zis că nu va permite nciodată cuiva să îi pună la îndoială afirmațiile, având în vedere că poate demonstra tot ce a zis.

Citeste si:
Marius Elisei, un bărbat fericit și liniștit. Ce a spus despre noua...
Marius Elisei, un bărbat...

"Eu am probe, nu scrise ci audio, care demonstrează că vorbele ei azi au fost altele. Citez "Nu am fost la maică mea de un an, pentru că, sinceră să fiu, nu am de ce. Da. Nu am de ce la ce s-a întâmplat. Pot să-mi pun picioarele în spate liniștită". Nu știu ce consideră ea că s-a întâmplat. În afară de faptul că mama s-a luptat pentru ea și pentru noi toată viața ei.

Deci eu nu vorbesc fără probe, nu mint și nu mă fofilez. Și nu voi mai permite nimănui niciodată să-mi pună la îndoială afirmațiile, pentru că eu pentru tot am probe și adevărul de partea mea. Și cu asta am încheiat. Am și înregistrarea audio. Am tăcut din respect pentru mama și pentru sănătatea ei. Dar gata. M-am săturat de minciuni. Nu mai salvez aparențele nimănui.", a mai zis ea.

Citeste si:
Alex Dobrescu șochează din nou! Unde a aruncat cenușa mamei sale
Alex Dobrescu șochează din...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Februarie 2023 - 10 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.