BRomania riscă să primească o pedeapsă serioasă, dacă nu va plăti amenda penală pe care tocmai a primit-o, după ce a fost prins la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Avocatul Adrian Cuculis a oferit câteva declarații în acest sens. Iată ce a zis!

BRomania, nevoit să plătească o amendă penală

În urmă cu aproximativ doi ani, BRomania pe numele lui real Matei Dima a fost prins sub influența substanțelor interzise, dar și sub influența alcoolului. Adus în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, acesta a recunocut că este vinovat pentru toate acuzațiile pe care le-a primit și a cerut crearea unui acord pentru recunoașterea vinovăției. Acesta a fost supus unui test, în județul Brașov, în zona stațiunii Râșnov, care a ieșit pozitiv.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost validat, prin hotărârea Judecătoriei Zărnești cu drept de apel, pe 26.01.2023. Astfel, Matei Dima a primit amenda penală de 10.000 de lei, pe care este nevoit să o plătească în termen de trei luni sau în rate timp de doi ani.

„În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 28.11.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești cu inculpatul DIMA MATEI, în dosarul de urmărire penală nr.

314/P/2021. În temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 480 alin. (4) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul DIMA MATEI la pedeapsa amenzii penale de 10.000 lei (200 zile-amendă a câte 50 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal. Pune în vedere inculpatului obligaţia prevăzută de art. 559 alin. (1) C. proc. pen., de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii şi prevederile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii. Aduce la cunoştinţă inculpatului că, în temeiul prevederilor art. 559 Cod de procedură penală, poate solicita eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe o perioadă de maxim 2 ani. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul DIMA MATEI la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26.01.2023”, scrie în minuta deciziei Judecătoriei Zărnești.

Citeste si:
Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, a primit o pedeapsă...
Costin Mincu, unul dintre...

Decizia Judecătoriei Zărnești nu este una definitivă, dar în cazul în care acesta nu va plăti amenda pe care a primit-o, riscă să facă închisoare. Cel mai probabil, actorul nu va ajunge în aceeași de situație, fiindcă va plăti pentru fapta gravă pe care a comis-o.

"Nu are cum să scape de amenda respectivă, pentru că este o condamnare legală amenda penală, iar amenda asta penală de care discutăm noi, teoretic, dacă nu o plătești, se transformă în închisoare. Dacă nu plătește, există riscul să ajungă în spatele gratiilor.", a declarat avocatul Adrian Cuculis, pentru wowbiz.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2023 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.