Șerban Huidu a fost în pericol de moarte
Pe vremea când era doar un copil și chiar și după ce a ajuns la adolescență, și-a dat seama că are o atracție pentru apă, motiv pentru care era să își piardă viața de mai mai multe ori. Prima dată, a fost pe punctul de se îneca în Lacul Techirghiol, iar mai apoi ar fi putut să moară, după ce s-a accidentat la ski, în Austria.
„Nu am fost deloc cuminte, era să mă înec în toate lacurile pământului. Am o atracție pentru apă. Știam să înot, dar înotam pe unde era prea adânc. Odată, am căzut în Lacul Techirghiol. Era o zonă plină de mătasea broaștei (n.r. alge veri subțiri, filamentoase) pe care alunecam și nu mai puteam să mă întorc la mal”, a declarat Șerban Huidu, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Un alt accident pe care l-a suferit și din cauza căruia și-au pierdut viața trei persoane a fost cel de la Brașov, despre care s-a vorbit mult la vremea respectivă și care i-a schimbat viața din multe puncte de vedere. Până atunci, i se pare că viața sa este una cât de cât ușoară, deși dormea foarte puține ore pe noapte. În zilele pe care le-a petrecut în spital, în comă, și-a dat seama că este totul extrem de greu și se simțea de parcă avea un copac plin cu fructe în fața lui din care nu putea să ia absolut nimic.
„În general, în viață, am făcut totul foarte ușor, mi se părea că e ușor să nu dorm decât vreo două, trei ore pe noapte, mi se părea că e ușor să vorbesc la radio, mi se părea că e ușor să știu lucruri. Mi se părea totul foarte ușor. În momentele de cumpănă, în spital, de exemplu, sau după spital, după ce am fost în comă, era totul foarte greu. Adică puteam face lucruri, gândeam lucruri, era ca și cum ai fi în fața unui copac plin cu fructe pe care nu poți să le iei.
Citeste si:Anamaria Prodan, mărturisiri emoționante după moartea Rudel Obreja:...
![]()
Le vezi, le dorești, îți plac, dar nu poți să le iei. Și, atunci, într-adevăr, situația în care te găsești ca personaj cu foarte multă încredere în tine este, cel puțin, ciudată, dacă nu groaznică. Da, au fost situații, mai ales după accidentele mele. Au fost situații în care m-am gândit bine dacă pot să merg mai departe sau nu”, a adăugat el.
Mai apoi, omul de televiziune a mărturisit că, după părerea sa, oamenii sunt foarte manipulați pe internet, din păcate. El a ajuns la concluzia că, încă încă de pe băncile școlii ar trebui ca elebii să învețe să facă diferența între ce anume este viabil și ce nu, pe internet. A dat și câteva exemple, pentru ca oamenii care îi ascultau din fața micilor ecrane să înțeleagă la ce anume făcea referire și a sperat că fiecare va avea ceva de învățat.
Au trecut 17 ani de la moartea Laurei Stoica. Ce a declarat mama...

„Foarte mult. (n.r. răspuns la întrebarea «Cât de manipulați suntem?»). Din păcate, apropo de internet, există TED-uri. La un moment dat, după Brexit, a venit o tipă de la The Guardian, cred, o ziaristă care a explicat care au fost mașinațiunile și cum s-a intervenit în democrație, prin Cambridge Analytica, și cum Brexit-ul, pe lângă voința populară, a fost și voința unor oameni care au indus voința populară. Deci cred că suntem foarte manipulați, din păcate, de internet. Iar, așa cum spuneam mai devreme, cred că școala, în principal, trebuie să-i facă pe cei mici să înțeleagă, să facă diferența între ce e viabil și ce nu e viabil pe internet. Cred că acum câteva zile am citit niște versuri de Eminescu, pe internet, cu Zamolxe, Dacii Liberi, era clar, pentru un minim de cultură, că era greșit cu Dacii Liberi la Eminescu”, a mai zis spus el, la Kanal D.
Citeste si:Au trecut 7 ani de la moartea tatălui Andreei Marin. Mesajul...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Când nu mai știi în ce direcție să mergi, urmează-ți întotdeauna inima!
Sursa: garbo.ro
-
Sebastian Burduja: ”Vrem să creăm SRL-I, entități pentru startup-uri inovatoare”
Sursa: start-up.ro
-
Selena Gomez i-a luat apărarea lui Hailey Bieber, după ce soția lui Justin...
Sursa: kudika.ro
-
tbi bank: 35,5 milioane de euro, profit net record în 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
Elevii de la liceele agricole, uitați de mediul de business. Sub 400 de firme...
Sursa: wall-street.ro