După zece zile de arest, frații Andrew și Tristan Tate află astăzi dacă vor fi cercetați în libertate sau dacă vor rămâne după gratii. Milionarii neagă acuzațiile și vor cere eliberarea argumentând o serie de vicii de procedură, cât și faptul că ar avea copii în România.

Frații Andrew și Tristan Tate află astăzi dacă vor fi cercetați în libertate

Judecătorii vor hotărî azi dacă frații Tate rămân în continuare în arest sau vor fi cercetați în libertate, în urma contestației depuse de către avocații acestora. Până acum, milionarii cu dublă cetățenie au negat acuzațiile și au cerut chiar și ajutor de la ambasadele Statelor Unite și Marii Britanii. Ei reclamă și faptul că nu au dispus de traducător și nu au avut acces la dosar.

Conform celor mai recente declarații făcute de unul dintre avocații britanicilor, cei doi ar avea copii în România, acesta fiind, totodată, un alt motiv invocat pentru a fi cercetați în libertate. Acum două zile, Andrew Tate a cerut să fie scos din arest și dus la spital, deoarece s-ar fi simțit rău.

Frații Tate au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pe data de 30 decembrie, sub acuzația de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Alături de ei au fost arestate și două tinere: o fostă polițistă și iubita lui Andrew Tate. Acestea sunt acuzate că îi sprijineau pe cei doi în activitatea infracțională.

Firmele deținute de frații Tate

Frații Tate au multe firme în România. Sediul uneia era chiar în vila lor din Voluntari, București, de unde au fost arestați săptămâna trecută. Acolo aveau asociați persoane juridice, una dintre ele din Dubai. În această legătură apare Tyson Abigail, un nume rezonant în industria vizuală pentru adulți, care câștigă o avere din asta.

Andrew și Tristan Tate au și firme de apartament. În una dintre ele, cu sediul în Brașov, Andrew figurează asociat cu un bărbat care nu există. Ei ar avea parteneri o societate deschisă de frații Sorin și Mihăiță Doroftei, patronii unor afaceri cu păcănele, ridicați în 2022 de DIICOT pentru că ar fi încercat să își elimine concurența cu forța.

Citeste si:
Frații Tate, trimiși în judecată de DIICOT. Sunt acuzați de viol,...
Frații Tate, trimiși în...

În companie mai apare partener și Sebastian Vieru, care se ocupă cu organizarea de lupte MMA. Promoterul susţine că asocierea cu fraţii Tate nu s-a mai concretizat, dar aceştia au devenit pentru un timp comentatorii galelor lui fără să ceară niciun ban. La două dintre galele organizate de Vieru a luptat si Andrew Tate.

Sebastian Vieru a declarat că are încredere în frații Tate și afirmă că nu crede nimic din acuzațiile procurorilor, anume viol și sechestrarea unor fete obligate să facă videochat.

Alte două firme sunt pe numele Georgianei Naghel, arestată o dată cu frații Tate. În vârstă de 28 de ani, cu cetățenie americană, tânăra este influencer cunoscut și își dădea întâlniri cu Andrew de aproape un an.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Ianuarie 2023 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.